Opinii EVZ
Relațiile ruso-turce: compasiune, zâmbete și bunăvoință la suprafață, un vulcan în prag de erupție în corpul profund al icebergului | PULSUL PLANETEI
Relațiile ruso-turce traversează cea mai complicată perioadă de după doborârea MIG-ului rus care a intrat ilegal pe teritoriul turcesc.
Și asta deoarece asasinatul ambasadorului rus a Ankara e un declanșator perfect de criză, iar Moscova a transformat evenimentul într-un adevărat memorial pentru „un soldat loial” pierdut pe câmpul diplomatic. Deci această abordare reclamă răzbunare, iar comanditarul atacului va plăti cu vârf și îndesat, odată ce autorul direct e deja mort.
Revenind la relațiile bilaterale, abordarea a fost mai degrabă conciliantă. Cea publică. Telefon, discuție directă la nivel, compasiune, deschiderea unei cooperări pentru anchetă, continuarea întâlnirii trilaterale Rusia-Turcia-Iran pe tema Siriei, la Moscova. Rusia lui Putin a anunțat că e o provocare pentru a rupe buna înțelegere, dar a reunit imediat Consiliul de Securitate și Apărare la Kremlin spre a cere serviciilor rapoarte și identificarea celui care a dat ordinul de asasinare.
Și e lesne de înțeles nemulțumirea profundă creată de sfidarea uciderii simbolice a Ambasadorului Rusiei la Ankara. E vorba despre simboluri, imagine și asasinat la comandă, executarea Rusiei dimpreună cu Ambasadorul său. Cât despre mesajul atentatorului, polițist turc, asasin la comandă rece și calculat, dezbaterea crimelor din Alep se va face în timp, când vor apărea în mod real și costurile unei victorii făcute cu un asemenea preț de vieți nevinovate, de civili și suniți considerați ținte legitime doar pentru că trăiau într-o regiune sub controlul rebel, și ei deveniți ținte legitime pentru regimul Assad și Rusia, pentru milițiile șiite pro-iraniene sau trupele speciale iraniene, pentru că nu fuseseră despărțiți de Frontul Al Nusra, organizație considerată teroristă prin legământul depus odată(și denunțat ulterior) către Al Qaeda.
Dar să ne reamintim de când nu am mai avut un asasinat politic. Practic a mai fost asasinat Ambasadorul SUA în Libia, la Bengazi, dar în condițiile speciale ale unui atac asupra consulatului și, ulterior, a bazei secrete a CIA, și a murit asfixiat nu executat. Anterior am putea găsi un atentat real la Rafiq Hariri, pe atunci premier sunit al Libanului, un asasinat condamnat de ONU și anchetat, cu concluzii privind responsabilitatea Siriei în plasarea explozibilului pe drumul tatălui actualului premier libanez, Saad Hariri. Înainte putem găsi doar atentate la viața lui Mubarak și alte tentative de această natură. Nu însă despre atentat real.
O altă dezbatere importantă s-a făcut dacă a fost atentat terorist sau politic. Eu spun că oricum e atentat politic. Nu există decât modalitatea teroristă de realizare sau utilizarea unei organizații teroriste paravan, însă atacul e evident unul politic, iar comanditarul, dacă va fi descoperit vreodată, e unul statal. Numai un stat își permite o asemenea planificare și execuție, până la proba contrară. Asasinul nu s-a aruncat în aer ca reporterul care l-a interviewat pe Mohammad Shah Massud, liderul Alianței Nordului din Afganistan înainte de 11 septembrie. În plus preluarea Asasinului și pregătirea lui e specială. Iar gesturile sale sunt relevante. Intră în încăpere, își fixează ținta principală, Ambasadorul, țintele secundare, bodyguardul și doi angajați(împușcați și scoși din luptă), execută operațiunea în 3-5 secunde cu 11 focuri de armă și-și rostește apoi tirada fără mare bătaie de cap. Rezultatul uciderii sale în locul prinderii sale ridică de asemenea suspiciuni.
Între Rusia și Turcia, asasinatul Ambasadorului are forța unui declanșator de criză. Dacă nu a făcut- o deja, înseamnă că întâlnirea și negocierea în trei a păcii în Siria, fără ONU, SUA sau Occidentul, a fost mai importantă pentru Rusia decât retalierea. Care ea, retalierea, va avea loc, cu certitudine. Însă comanditarul nu e încă public, se mai poate trage de timp, apoi analiza autorităților turce, flancate de anchetatorii ruși, nu e încă încheiată. Însă suspiciunea, neîncrederea și furia ascunse între cei doi prieteni de conjunctură e prezentă și vor rabufni, iar reconcilierea de după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie riscă să fie dată uitării mai repede decât ne-am putea aștepta. Și oricum responsabilitatea autorităților turce e de netăgăduit în asigurarea securității Ambasadorului sau limitarea/blocare accesului atentatorului-polițist, pe baza legitimației, în galeria unde se desfășura evenimentul, în prezența Ambasadorului rus, sau intrarea sa cu armă în acel spațiu. De aici până la tragedie nu a fost decât un pas. Și am putea vedea, cât de curând, scufundări de vase prin Marea Neagră la întâlnirea ruso-turcă a unor nave militare sau civile, sau alte șicane în spațiul de contact reciproc din Siria sau din Estul Mediteranei.
Recomandările noastre
