Relația România–SUA, reconfirmată la Washington. Mircea Abrudean: România contează

Relația România–SUA, reconfirmată la Washington. Mircea Abrudean: România conteazăMircea Abrudean. Sursă foto: Facebook

Întărirea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, alături de aprofundarea cooperării în domenii precum securitatea, economia şi rezilienţa regională, s-au aflat în centrul discuţiilor purtate de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, în cadrul vizitei oficiale efectuate în SUA.

Relația România–SUA, reconfirmată la Washington

Vizita, desfăşurată în perioada 3–6 februarie, a inclus participarea la Forumul Interparlamentar de Securitate organizat la Washington D.C., precum şi o serie de întrevederi cu oficiali de rang înalt din administraţia americană.

„Discuţiile au fost concentrate asupra consolidării Parteneriatului Strategic România-SUA şi asupra cooperării în domeniul securităţii, economiei şi rezilienţei regionale. Pregătirea vizitei a inclus o întrevedere cu Preşedintele României, în cadrul căreia au fost discutate elemente de aliniere strategică privind temele abordate în cadrul vizitei oficiale”, se arată într-un comunicat publicat vineri pe site-ul Senatului.

În intervenţia sa la Forumul Interparlamentar de Securitate, preşedintele Senatului a reafirmat angajamentul ferm al României faţă de apărarea colectivă în cadrul NATO, subliniind rolul strategic al ţării pe Flancul Estic al Alianţei şi contribuţia sa la securitatea regională.

Mircea Abrudean, întâlniri cu lideri ai Congresului SUA

În marja vizitei, Mircea Abrudean a avut o întrevedere cu Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, care a reconfirmat soliditatea relaţiilor româno-americane şi importanţa dialogului parlamentar în dezvoltarea cooperării bilaterale.

„Parteneriatul strategic cu SUA este un pilon central în strategia de apărare a României. Este fundamentul pe care construim pentru a avea rezultate măsurabile nu doar în securizarea graniţelor şi protejarea Flancului Estic al NATO, dar şi în economie, energie sau tehnologii inovative”, a afirmat Abrudean în cadrul acestei întâlniri.

Agenda a cuprins şi o discuţie cu Riley M. Barnes, secretar de stat adjunct pentru democraţie, drepturile omului şi muncă din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Discuţiile au vizat cooperarea româno-americană în promovarea statului de drept, a transparenţei instituţionale, a libertăţii presei şi a combaterii dezinformării, în contextul provocărilor de securitate de pe Flancul Estic al NATO.

Totodată, preşedintele Senatului s-a întâlnit cu Mike Rounds, membru al Comisiei pentru Forţele Armate a Senatului Statelor Unite.

Mircea Abrudean și Riley M. Barnes

Mircea Abrudean și Riley M. Barnes. Sursă foto: Facebook

Energie, infrastructură şi rezilienţă

Mircea Abrudean a purtat discuţii şi cu Landon Derentz, vicepreşedinte pentru energie şi infrastructură al Atlantic Council, axate pe proiectele comune România–SUA menite să contribuie la consolidarea rezilienţei şi a Parteneriatului Strategic.

Programul vizitei a inclus şi o deplasare la Muzeul Holocaustului din Washington, un moment cu puternică încărcătură simbolică, care a reconfirmat angajamentul României pentru păstrarea memoriei istorice, combaterea antisemitismului şi apărarea valorilor democratice.

Potrivit sursei citate, în marja celei de-a 74-a ediţii a „National Prayer Breakfast”, eveniment la care au participat preşedintele SUA, Donald Trump, membri ai Congresului american şi reprezentanţi din peste 100 de ţări, Mircea Abrudean s-a întâlnit cu preşedintele Radei Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Mircea Abrudean: România contează

„Am încheiat astăzi vizita în SUA şi este foarte clar că Parteneriatul nostru strategic este un pilon important şi solid. Întâlnirile la nivel înalt cu Speaker Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a SUA, şi cu secretarul de stat adjunct din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Riley Barnes, dar şi celelalte întâlniri la nivel înalt au confirmat acest lucru. România contează şi este un aliat de încredere”, a transmis Mircea Abrudean într-un mesaj publicat pe Facebook.

2
1