Viața nevăzută a stewardeselor. Reguli stricte, dincolo de zâmbetele perfecte

Viața nevăzută a stewardeselor. Reguli stricte, dincolo de zâmbetele perfecteStewardesă. Sursa foto: dreamstime.com

La prima vedere, meseria de stewardesă pare ideală: uniforme elegante, călătorii în întreaga lume și zâmbete perfecte. În spatele imaginii însă se află reguli stricte, adesea absurde, pe care pasagerii nu le bănuiesc niciodată în realitate.

Ce reguli trebuie să respecte o stewardesă

Pentru a proteja imaginea companiei, angajatele nu au voie să mănânce sau să bea în uniformă atunci când se află în spații publice.

Totodată, activitățile considerate riscante sunt interzise în timpul escalelor. Scufundările sau bungee jumping-ul sunt excluse, orice accident putând afecta programul echipajului. De asemenea, multe companii interzic tatuajele vizibile, chiar și atunci când acestea sunt mici.

Mai mult, și uniforma vine cu indicații precise: lungimea tocurilor, nuanța rujului sau culoarea ojei sunt stabilite clar și trebuie respectate cu strictețe.

Programul, imprevizibil

Programul unei stewardese este unul imprevizibil, cu zboruri care pot începe chiar și la 3 dimineața sau cu ore întregi petrecute în aeroport, unde trebuie să rămână permanent la dispoziția companiei, indiferent de situație.

Aeroport

Sursa foto/Dreamstime.com

Activitatea pe rețelele sociale este, de asemenea, limitată: un selfie în uniformă sau o fotografie din hotel poate aduce sancțiuni severe, inclusiv pierderea locului de muncă.

De asemenea, bagajele sunt supuse unor reguli stricte, fiind permise doar genți simple, discrete și adaptate standardelor impuse de companie, fără modele sau culori stridente care atrag atenția.

De foarte multe ori viața personală este sacrificată

Zâmbetul face parte din uniformă. Chiar și în fața pasagerilor agresivi sau nepoliticoși, stewardesele sunt obligate să își păstreze calmul și să fie amabile. Regulile continuă și dincolo de avion: uniforma nu poate fi purtată la ieșiri în oraș, iar încălcarea acestei reguli putând duce, de asemenea, la pierderea locului de muncă.

Viața personală este de multe ori sacrificată, cu aniversări ratate, luni petrecute departe de familie și momente importante trăite doar de la distanță, potrivit businessmagazin.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News