La volanul limuzinei de 400.000 de euro era nimeni altul decât Laurențiu Reghecampf, fost antrenor la FCSB. Motivul opririi a fost lipsa plăcuței de înmatriculare în partea din față a mașinii. Cu o atitudine demnă de tot respectul, Laurențiu Reghecampf le-a explicat celor doi polițiști că nu are plăcuță de înmatriculare în partea din față a bolidului, pentru simplu motiv că aceasta tot pică.

„Da, am fost oprit de poliție. A fost un simplu control de rutină, mi-au verificat actele mașinii, mai multe documente. Problema a fost că nu aveam număr de înmatriculare pe fața mașinii. Le-am explicat că, de regulă, cade și că voi remedia situația. Nu am primit nicio amendă, totul este în regulă. Oamenii m-au înțeles”, a declarat Laurențiu Reghecampf pentru cancan.ro.

De altfel, Laurențiu Reghecampf, tehnicianul de 43 de ani al celor de la Al Wasl, din campionatul Emiratelor Arabe Unite, are un salariu anual de 3,5 milioane de euro, la care se mai adaugă câte o primă consistentă, de 500.000 de euro, pentru fiecare trofeu câștigat.

Marea pasiunea a antrenorului dorit de mai toate cluburile din România sunt mașinile scumpe. Apropiații lui spun că are în garaj mașini în valoare de peste trei milioane de euro. Cea mai scumpă mașină este un Mercedes SLS, full option, pentru care Laurențiu Reghecampf a plătit 450.000 de euro!

Potrivit unor apropiați, mașina de care este cel mai îndrăgostit este un Rolls Royce Wraith, ediție limitată cu toate dotările posibile, prețul acesteia fiind 400.000 de euro. De altfel, cei care îl cunosc susțin că Reghecampf are trei limuzine Rolls Royce.

Ce mașini are Reghe în garaj:

Mercedes SLS: 450.000 de euro – Rolls Royce Wraith: 400.000 de euro – Rolls Royce Ghost Series II: 350.000 de euro – Ferrari 488 GTB: 350.000 de euro – Bentley: 270.000 de euro – Rolls Royce Wraith: 220.000 de euro – Mercedes SLR: 210.000 de euro – Mercedes Maybach S500: 210.000 de euro – Mercedes S Class: 150.000 de euro – Aston Martin: 150.000 de euro – Mercedes Vito: 120.000 de euro – Jeep Wrangler Rubicon: 90.000 de euro