Reformă totală. În Republica Moldova vor rămâne doar 4 universități în loc de 28
- Nichituș Victor
- 28 iunie 2022, 13:05
Ministerul Educației de la Chișinău spune că sunt prea puțini studenți și prea multe universități. La Chișinău, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că va începe cel mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova din ultimii ani.
Este vorba de reducerea numărului de instituții superioare de învățământ de la 28, câte există în prezent, la 4. Procesul de reorganizare este planificat să aibă loc în vara anului 2022, între perioada de absolvire a studiilor și începutul noului an de studii. Admiterea la studiile superioare se va desfășura doar în instituțiile reorganizate, iar transferul studenților se va finaliza până la începutul noului an de studii,.
Astfel, Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin absorbția a 15 instituții universitare, inclusiv Academia de Administrare Publică; Universitatea Tehnică a Moldovei va absorbi patru instituții dintre care cea mai mare este Universitatea Agrară; Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” va absorbii patru alte instituții iar Academia de Studii Economice din Moldova se reorganizează prin absorbția Institutului Național de Cercetări Economice.
Ministerul va susține financiar procesul de modernizare a universităților. Pentru realizarea acestui scop vor fi alocate peste 700 de milioane de lei, dintre care:
De ce Ministerul face această schimbare?
La ora actuală, avem prea puțini studenți și prea multe universități. La nivel mondial, se tinde spre concentrarea resurselor, nu spre dispersarea acestora. Astfel, Danemarca, Olanda, Franța, Țările Baltice sunt exemple de succes în realizarea unor asemenea procese de concentrare a resurselor.
Competența este prea dispersată. Suntem o țară prea mică pentru a pretinde că putem asigura studii de calitate la același program de studii în 6-7 sau mai multe universități.
Influența slabă a cercetării asupra procesului de instruire: Două elemente-cheie definesc o instituție modernă și inovativă de învățământ superior, și anume: predarea bazată pe cercetare și cercetarea bazată pe predare.