Record mondial de accelerare a unei mașini electrice, în Elveția

Record mondial de accelerare a unei mașini electrice, în Elveția Scandal mașini electrice în privința autonomiei. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Record mondial de accelerare a unei mașini electrice, în Elveția. Cei care au bătut vechhiul record sunt niște studenți.

De la zero la 100 km/h în mai puțin de o secundă: o mașină de curse construită de studenți a doborât recordul mondial de accelerare a vehiculelor electrice, a anunțat marți o universitate elvețiană.

Studenții de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich (ETHZ) și de la Universitatea de Științe Aplicate din Lucerna au proiectat și construit vehiculul „Mythen”, care a realizat această performanță, a precizat ETHZ într-un comunicat.

Vechiul record pentru mașini electrice, doborât

„Acum, Guinness World Records a confirmat că Mythen a doborât precedentul record mondial de accelerație pentru vehiculele electrice”, a precizat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acoperind o distanță de 12,3 metri în Switzerland Innovation Park din Duebendorf, vizavi de atelierul studenților, mașina a fost propulsată de la viteza de zero (0) la o sută (100) de kilometri pe oră în 0,956 de secunde.

„Acest lucru depășește cu mai mult de o treime recordul mondial anterior de 1,461 secunde, stabilit în septembrie 2022 de o echipă de la Universitatea din Stuttgart”, a precizat ETHZ.

Potrivit comunicatului, aproximativ 30 de studenți membri ai Clubului Academic Motorsports Zurich (AMZ) au petrecut o foarte mare parte a unui an pentru acest proiect, care, în final, a dat roade – a bătut recordul mondial.

Componentele mașinii, făcute de studenți

Toate componentele, „de la plăcile de circuite imprimate (PCB) la șasiu și baterie, au fost dezvoltate chiar de studenți și optimizate pentru funcția lor”, se precizează în comunicat.

Vehiculul cântărește doar 140 de kilograme și motorul are o putere de 240 de kilowați, adică aproximativ 326 de cai putere.

Șoferul vehiculului a fost numit Kate Maggetti, o prietenă a studenților implicați în proiect, care a fost „selectată datorită greutății sale corporale reduse” și „dorinței de a accepta provocarea”, a declarat pentru AFP Yann Bernard, șeful departamentului de motoare de la AMZ.

„Lucrul la acest proiect, pe lângă studiile mele, a fost foarte intens”, a adăugat Bernard în declarație.

„Dar, chiar și așa, a fost foarte distractiv să lucrez cu alți studenți pentru a produce în permanență noi soluții și a pune în practică ceea ce am învățat în clasă”, a mai spus el.

„Și, bineînțeles, este o experiență absolut unică să fii implicat într-un record mondial (să faci parte din echipa care îl deține)”, potrivit InsidePaper.