Răzvan Sava, motivat după transferul în Serie A: Mă simt pregătit
- Bianca Ion
- 20 septembrie 2024, 07:49
Răzvan Sava a discutat despre decizia de a semna cu Udinese și despre primele sale experiențe în vestiarul echipei care, în prezent, domină clasamentul din Serie A.
Fostul portar al CFR-ului s-a declarat extrem de mulțumit de oportunitatea de a evolua în campionatul Italiei, considerând că această mutare reprezintă un pas important în cariera sa.
Au plătit nu mai puțin de 2,5 milioane pentru Răzvan Sava
Răzvan Sava a fost unul dintre jucătorii din Superliga României care au fost transferați pe sume considerabile în această vară, după un sezon remarcabil în tricoul CFR-ului. Evoluțiile sale solide ca titular l-au făcut remarcat nu doar în România, ci și în Europa, atrăgând interesul mai multor echipe de top.
Udinese a fost clubul cel mai determinat să-l achiziționeze pe talentatul portar, plătind clujenilor suma de 2,5 milioane de euro pentru transferul său. Sava s-a făcut remarcat în sezonul trecut al Superligii, fiind portarul cu cele mai multe parade, reușind 129 de intervenții salvatoare.
Răzvan Sava, motivat după transferul în Serie A: Mă simt pregătit
Deși nu a fost transferat la Udinese cu rolul de titular, portarul de 22 de ani este optimist și consideră că are foarte multe de învățat de la colegii săi mai experimentați din echipă. Sava vede această oportunitate ca pe o șansă de a-și dezvolta abilitățile și de a acumula experiență valoroasă în cadrul unui club de top din Serie A.
„Vin cu ambiția de a da totul pentru echipă. Mă simt pregătit pentru această experiență în Serie A și vreau să încep să mă familiarizez cu acest campionat. Am ales să vin aici pentru că vreau să mă adaptez la Serie A și să învăț cât mai mult din această experiență. E un pas important pentru cariera mea.
Mă simt puternic în toate aspectele jocului, dar, în cele din urmă, antrenorii de portari vor decide ce trebuie să îmbunătățesc. În ceea ce privește inspirația, studiez mult portari de top, precum Courtois și Oblak. Mă simt foarte bine cu Okoye și Padelli. Okoye mă ajută mult, pentru că el joacă, iar Padelli îmi arată multe videoclipuri cu meciuri, ceea ce mă ajută să mă simt ca acasă", a declarat Răzvan Sava la conferința de presă organizată de Udinese
Are un rol important și în selecționata de tineret a României
Răzvan Sava a fost deja inclus în lotul lui Udinese pentru două meciuri din Serie A, dar adevărata sa provocare vine în tricoul selecționatei de tineret a României. În octombrie, acesta va juca un rol crucial în ultimele două partide din preliminariile pentru EURO 2025, împotriva Muntenegrului și a Elveției, fiind unul dintre jucătorii de bază ai echipei.
Tânărul portar nu este străin de fotbalul italian, având în trecut experiențe la echipele de tineret ale unor cluburi precum Juventus, Pescara, Lecce și Torino. După o scurtă perioadă în Italia, Sava a revenit în România în 2022, semnând cu CFR Cluj, unde a petrecut doi ani impresionând în Superliga. În total, a bifat 59 de meciuri pentru echipa din Gruia, devenind titular de neînlocuit în sezonul trecut.
Acum, Sava a ajuns la liderul surpriză din Serie A, Udinese, care este neînvinsă după primele patru etape, acumulând 10 puncte. Luni, echipa antrenată de Kosta Runjaic a reușit o revenire spectaculoasă pe terenul Parmei, câștigând cu 3-2, după ce era condusă cu 2-0 la pauză, cu ajutorul paselor decisive oferite de Dennis Man și Valentin Mihăilă.