Răzvan Marin, sufocat de oferte. Destinațiile posibile ale internaționalului român
- Andrei Pospai
- 3 februarie 2025, 22:04

Intrat în ultimele 6 luni de contract cu Cagliari, Răzvan Marin are mai multe oferte de transfer pe masă. Internaționalul român ar fi la un pas să dea Italia pe banii arabilor.
Răzvan Marin este dorit de două echipe din Emiratele Arabe Unite. Este vorba despre Al-Nasr și Al-Wasl, aflatate pe locurile 3, respectiv 8 în campionat.
La Al-Nasr, Răzvan Marin ar putea fi coleg cu Costin Amzar, fundașul lateral împrumutat de arabi de la Dinamo.
Are ofertă și de la Fiorentina
Tricolorul, care activează în acest moment la Cagliari, se află în ultimele șase luni de contract și este liber să negocieze cu orice echipă.
Sunt, însă, șanse mari ca Răzvan Marin să rămână în Serie A, întrucât Fiorentina s-ar interesa de serviciile sale.

Răzvan Marin. Sursa foto: Instagram
În luna decembrie, a fost desemnat jucătorul anului 2024 în cadrul Galei Fotbalului Românesc.
Răzvan Marin a înscris opt goluri pentru echipa naţională anul trecut, dintre care două la EURO 2024. De asemenea, lui i s-a decernat și premiul pentru cel mai bun mijlocaş român.
La Cagliari, a jucat 23 de partide, înscris trei goluri și a dat două "assisturi". Mijlocașul este cotat la 4.000.000 de euro de siturile de specialitate.
Pleacă Răzvan Marin, vine Florinel Coman
În timp ce Răzvan Marin se pregătește să părăsească Cagliari, Florinel Coman a plecat de la Al-Gharafa tocmai la gruparea italiană, unde va juca sub formă de împrumut până la finalul sezonului actual.
Astăzi, Coman a ajuns în Italia și a coborât din avion având la gât un fular cu Cagliari, echipă aflată, în acest moment, pe locul 16 în Serie A.
”Am vorbit cu prietenul meu Răzvan Marin, suntem colegi și la echipa națională. Sunt gata să joc aici, sunt fericit să fiu aici, la Cagliari. Voi vorbi mai multe după ce semnez contractul”, a declarat Florinel Coman.