Rata inflației în zona euro a explodat! Urmează mai multe șocuri inflaționiste. Cât de realist este scenariul recesiunii
- Sabina Popescu
- 20 mai 2022, 13:32
Este foarte posibil ca inflația să continuă să crească și să ia forma unor multiple șocuri inflaționiste, a transmis șefa FMI, Kristalina Georgieva, explicând consecințele la nivel economic ale războiului declanșat de Rusia în Ucraina și ale presiunilor generate de politice zero-COVID introduse de China. În anul curent, inflația a atins cel mai ridicat nivel din ultimii circa 40 de ani în Marea Britanie și SUA, în timp ce în zona euro rata inflației a fost cea mai mare de după anul 1997, când au început să fie realizate statistici în acest sens. Reducerea inflației fără recesiune devine un scenariu din ce în ce mai dificil de atins.
Șeful FMI avertizează asupra multiplelor șocuri inflaționiste, pe fondul nervozității resimțite pe plan internațional. Liderii financiari mondiali ar trebui să se pregătească pentru multiple șocuri inflaționiste, a avertizat Kristalina Georgieva, în condițiile în care temerile legate de o încetinire economică globală continuă să afecteze piețele din întreaga lume.
Inflația va lua forma șocurilor inflaționiste
Devine din ce în ce mai dificil ca băncile centrale să reducă ratele inflației fără a provoca recesiuni. Comentând situația economică cu care se confruntă țările la nivel internațional, Kristalina Georgieva a făcut referire la prețurile la energie și alimente, care cresc din cauza războiului, a întreruperii lanțului de aprovizionare și a presiunilor cauzate de politicile Chinei în ceea ce privește pandemia de coronavirus.
S-au putea să nu fie ultimul șoc inflaționist pe care îl resimt țările, a spus șefa FMI, adăugând că răspândirea rapidă a variantei Omicron a SARS-CoV-2, anul trecut, a arătat că inflația nu este un șoc „tranzitoriu”, care are loc o singură dată și apoi poate fi dat uitării.
În acest an, inflația a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii aproximativ 40 de ani atât în Marea Britanie, cât și în SUA, iar în zona euro este cel mai ridicat nivel din 1997.
Investitorii rămân descurajați în fața evoluției economiei
Investitorii se tem că băncile centrale riscă o „aterizare forțată”, împingând economiile în recesiune, pe măsură ce măresc ratele dobânzilor pentru a reduce rata inflației spre ținta stabilită.
Piața bursieră londoneză a căzut pe roșu joi, indicele FTSE 100 a închis în scădere cu 135 de puncte sau 1,8%, la 7.302.
Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 1,3%, companiile de îngrijire personală, companiile din domeniul alimentar și al băuturilor, acțiunile din domeniul tehnologiei și retailerii fiind toate în scădere.
Wall Street a deschis în scădere, la o zi după cea mai mare cădere din ultimii aproape doi ani, în condițiile în care marii retaileri au anunțat că inflația în creștere afectează cheltuielile de consum și le afectează marjele de profit.
Lanțul american de magazine Kohl's și-a redus perspectivele de profit și vânzări, ca și Target și Walmart la începutul acestei săptămâni.
„Realitatea este că, indiferent de direcția în care te întorci, semnalele de avertizare sunt intermitente”, a declarat Fiona Cincotta, analist senior al piețelor financiare la City Index.
Recesiunea, singura soluție pentru reprimarea ratei inflației?
Rata inflației a afectat încrederea și în fabricile din Marea Britanie, unde planurile de investiții au rămas slabe, potrivit ultimelor rapoarte privind tendințele industriale ale organismului de afaceri CBI. Numărul producătorilor care intenționează să își majoreze propriile prețuri a rămas aproape de un nivel record.
Președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a indicat că banca centrală a SUA va majora ratele dobânzilor cu 50 de puncte de bază în iunie și iulie, în determinarea sa de a reduce rata inflației din SUA de la 8,3% în aprilie. Acest lucru a sporit temerile privind o încetinire globală.
Joost van Leenders, senior investment strategist la managerul de averi Van Lanschot Kempen, a avertizat că, de obicei, Fed nu reușește să obțină o aterizare ușoară, într-o conferință de presă.
„O recesiune este de obicei necesară pentru a înăbuși inflația. Există totuși o șansă ceva mai mare de „aterizare ușoară” dacă nu există dezechilibre majore în economie, în special dacă familiile și întreprinderile nu dețin deficite financiare. Și, din întâmplare, aceasta este exact situația în care ne aflăm în acest moment. Prin urmare, un rezultat pozitiv este posibil, deși Fed are mult de lucru”, a declarat Van Leenders.