Celui ce are, i se va da. Angajații din industria IT, deja bine plătiți, vor avea salarii mai mari cu 10%
- Simona Suciu
- 19 mai 2022, 15:05
Angajații din domeniul IT vor avea parte de mărire de salariu de 10%. Cei mai mulți salariați sunt în București. În acest domeniu lefurile pot ajunge și la 16.000 de lei pe lună. În România se mai câștigă bine și în construcții și industrie.
Angajații din domeniul IT, unul dintre cele mai bine plătite din România, vor avea parte de măriri salariale de 10% pentru a acoperi o parte din rata inflației care a ajuns în România la 13,8% în luna aprilie. Salariul în acest domeniu poate ajunge și la 16.000 de lei net, pe lună, pentru un post de execuție.
„Piaţa de IT este în mare mişcare de câţiva ani, iar cei doi ani de pandemie nu au fost o excepţie, ba dimpotrivă - iar România este un centru de dezvoltare şi o piaţă încă foarte interesantă pentru investitorii în domeniu.
Pachetele salariale şi tot ceea ce reprezintă modalităţile de motivare şi atragere a candidaţilor din IT sunt complexe şi avansează cu o viteză similară cu cea a tehnologiilor – făcând viaţa specialiştilor în resurse umane solicitantă", a explicat Oana Botolan, managing partner în cadrul companiilor Cteq IT&C Solutions şi Cteam Human Capital, relatează Mediafax.
Cei mai mulți angajați sunt în București
Cei mai mulţi angajaţi din sectorul IT lucrează în Bucureşti, aproape 100.000. Cifra reprezinte aproape jumătate din totalul salariaților din acest domeniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
„În urma analizei datelor salariale din Bucureşti, dintre posturile de programatori seniori, topul este ocupat de posturile de iOS Developer, Java Developer şi Node.js Developer, cu un salariu net lunar între 12.000 şi 16.000 lei, cu valori chiar mai mari în funcţie de senioritate.
Pentru posturile de nivel junior, cele mai mari salarii sunt pentru posturile de Developeri Java, C++ şi net cu valori cuprinse între 5.000 şi 7.000 de lei net", arată rezultatele studiului salarial PayTable.
În sectorul IT lucrează în prezent 220.000 de salariaţi. Alături de Capitală, Clujul, Timişul, Iaşiul şi Braşovul sunt oraşele cu cele mai numeroase comunităţi de IT-işti.
Județele cu cele mai mari salarii
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu net a ajuns în România la 3.937 de lei. Salariul minim net este 1524 de lei. Salariile din domeniul IT sunt printre cele mai mari din România. Se câștigă bine și în construcții, domeniul bancar, unele ramuri industriale și companiile multinaționale. Cele mai mici salarii sunt în domeniul alimentar și în agricultură.
Dacă este să facem o analiză pe județe, cel mai bine câștigă angajații din București, Timiș și Cluj. Cei mai prost plătiți sunt cei care locuiesc în Teleorman, Caraș Severin și Maramureș.