Cum au răspuns TALIBANII propunerii de PACE a președintelui AFGAN

Cum au răspuns TALIBANII propunerii de PACE a președintelui AFGAN

Un atentat sinucigaş cu bomba, în care cel puţin o persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, a fost răspunsul dat de talibani vineri propunerii de pace a președintelui afgan.

Explozia a izbucnit în apropierea unui vehicul folosit de muncitori străini, în partea de est a capitalei Kabul, a informat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan.

Bismillah Tabaan, un oficial al poliţiei, a confirmat faptul că este vorba despre un atentat sinucigaş.

Capitala afgană este ţina a mai multor atacuri comise de militanţii grupării talibane şi membrii organizaţiei teroriste Stat Islamic, ale căror filiale s-au dezvoltat în Afganistan în ultimii ani. În luna ianuarie, au revendicat două atacuri separate în urma cărora 130 de persoane au murit.

Miercuri, Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a anunţat că este dispus să recunoască mişcarea talibană drept un grup politic legitim, în schimbul angajării militanţilor acestei mişcări în discuţiile de pace care ar putea duce la încheierea conflictului.

Ne puteți urmări și pe Google News