Prim-vicepreședintele PNL precizează căar fi luat măsuri radicale dacă se afla la conducerea MAI.

„Cu tot respectul pentru domnul Buda (n. r. Ioan Buda, șeful Poliției de Frontieră), dacă eram eu cu rol executiv, domnul Buda era șef de post într-o comună de prin Botoșani. Aceasta este o măsură pe care aș fi luat-o în cazul românilor de la frontiere”, a spus Rareș Bogdan, la postul B1 TV.

Poliţia de Frontieră a anunţat că duminică au intrat în România 22.500 de persoane, dintre care 16.900 din Ungaria. În total, 7.000 de persoane au fost trimise în izolare.

Ministrul de Interne a declarat că s-a încheiat un acord cu autoritățile de la Budapesta cu privire la tranzitarea teritoriului Ungariei.

„Autorităţile din Ungaria au stabilit un orar de tranzit pentru românii care vor să traverseze Ungaria. A fost stabilit un orar de tranzit. Cred că nu are putere poliţia de frontieră din Nădlac pentru a opri pe cineva în Ungaria”, a declarat Marcel Vela, ministrul de Interne.