Radu Miruță anunță controale la CSA Steaua și Spitalul Militar Central. Bugetul clubului va fi redus
- Cristi Buș
- 5 februarie 2026, 20:29
Radu Miruță. Sursă foto: gov.roMinistrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că în cadrul ministerului au fost declanșate două verificări majore, care vizează activitatea Spitalului Militar Central și a Clubului Sportiv al Armatei, inclusiv situația financiară a CSA Steaua.
Oficialul susține că verificările sunt realizate prin Corpul de Control și audit intern și că rezultatele preliminare indică existența unor probleme ce trebuie analizate în detaliu.
Ministrul a precizat că analizele sunt în plină desfășurare și că, pe măsură ce verificările avansează, apar noi elemente care trebuie evaluate.
„Sunt în curs două investigaţii serioase de audit şi de Corp de Control la Spitalul Militar Central şi la Clubul Sportiv al Armatei, inclusiv despre situaţia de la Steaua. Am început să primesc informaţii sumarizate. Se lucrează intens, în fiecare zi pare că se descoperă altceva”, a declarat Radu Miruță, potrivit news.ro.
Ministrul susține că verificările urmăresc identificarea mecanismelor care au permis eventuale nereguli
Radu Miruță a subliniat că demersul nu are scop punitiv, ci urmărește clarificarea modului în care sunt gestionate resursele publice. Potrivit acestuia, obiectivul principal este identificarea procedurilor care au permis apariția unor eventuale disfuncționalități și corectarea acestora.
„Atunci când voi primi raportul final, vă voi anunţa măsurile luate şi care sunt consecinţele pentru cei care greşesc. Nu fac o vânătoare de vrăjitoare în acest minister, însă e, cred eu, o abordare care, de fapt, asigură starea de sănătate a acestei instituţii.
Acolo unde se identifică o greşeală trebuie să descoperim mecanismul prin care s-a permis a se ajunge la această greşeală şi să fie eliminat”, a afirmat ministrul Apărării.
Bugetul CSA Steaua, analizat de conducerea ministerului
Unul dintre punctele centrale ale verificărilor îl reprezintă modul în care sunt utilizați banii alocați Clubului Sportiv al Armatei. Ministrul Apărării a declarat că bugetul anual al CSA Steaua se ridică la aproximativ 32 de milioane de euro, sumă pe care o consideră ridicată în raport cu celelalte cluburi din competițiile interne.
Potrivit acestuia, analiza urmărește eficiența utilizării fondurilor și modul în care acestea contribuie la performanțele sportive.
„Eu am început să mă uit despre cum se duc banii. Este un buget la Steaua de aproximativ 32 de milioane de euro anual, care este mult mai mare decât al tuturor celorlalte echipe din Divizia A.
E foarte bine. E foarte bine că încercăm să se facă performanţă acolo, dar vrem ca utilizarea acestor bani să fie realizată într-un mod eficient, despre care am dubii în acest moment. Vreau să văd cum arată toată planşa”, a precizat Radu Miruță.
Ministrul confirmă intenția de a reduce bugetul clubului sportiv al Armatei
Oficialul a afirmat că reducerea bugetului CSA Steaua este o variantă luată în calcul, însă decizia finală va fi luată abia după finalizarea verificărilor și după stabilirea noii structuri organizatorice a clubului.
„Fac o analiză după ce văd toate aceste cheltuieli, că mă întreabă lumea: le reduci bugetul? Răspunsul pe scurt este da. Răspunsul pe lung este că ar trebui să vedem cum arată un plan în funcţie de care să încadrez alte sume de bani”, a explicat ministrul.
Acesta a descris și etapele pe care ministerul le urmează în procesul de evaluare.
„Pasul 1 este să vedem exact starea problemelor de acolo, pasul 2 este ca în funcţie de aceste probleme să luăm nişte măsuri organizatorice, pasul 3 este să calibrăm bugetul pe noua structură care va fi compusă după ce vom avea toate aceste probleme. Suntem în situaţia 75% in progress, aş zice eu la pasul 1”, a completat Miruță.
Spitalul Militar Central, inclus în verificările ministerului
În paralel cu analiza situației financiare de la CSA Steaua, Corpul de Control și auditorii ministerului verifică și activitatea Spitalului Militar Central, una dintre cele mai importante unități medicale din sistemul militar românesc.
Ministrul Apărării nu a oferit detalii despre eventualele probleme identificate la această instituție, însă a precizat că verificările sunt la fel de complexe și că rezultatele vor fi comunicate public după finalizarea raportului.
Autoritățile analizează modul în care sunt utilizate resursele financiare și administrative, precum și respectarea procedurilor interne și a reglementărilor legale.