Epidemia de coronavirus l-a obligat pe Vladimir Putin să amâne referendumul, programat inițial pentru 22 aprilie, privind modificarea Constituției, care ar urma să-i permită liderului de la Kremlin să rămână la conducerea țării până în 2036.

Parlamentarii Dumei (camera inferioară a Parlamentului) au aprobat rapid proiectul de lege, în trei lecturi, miercuri, ceea ce înseamnă că el are nevoie de un singur vot al Consiliului Federației (camera superioară) înainte de a ateriza pe biroul lui Putin pentru a fi promulgat.

De asemenea, Comisia Electorală Centrală va decide dacă este necesar votul de la distanță.

„Dacă nu adoptăm acest proiect de lege, trebuie să ne confruntăm cu faptul că în septembrie, mulți cetățeni nu vor putea merge la secțiile de votare, deoarece vor fi obligați să respecte regulile de distanțare socială”, a declarat deputatul Dmitri Viatkin, scrie Moscow Times.

Mai mulți parlamentari s-au opus proiectului de lege, spunând că nu este necesară accelerarea votului public.

Vladimir Putin și-a văzut popularitatea scăzând la niveluri istorice de când a prezentat pentru prima dată pachetul de amendamente constituționale, pe fondul unei nemulțumiri publice crescânde privind gestionarea de către autorități a crizei sanitare și a unei situații economice din ce în ce mai precară pentru populație.