Putin, atacat și învins. Un vechi dușman pe care nici SUA și NATO n-au reușit să-l doboare. Iar URSS s-a prăbușit
- Dragoș Lefterescu
- 2 iunie 2022, 07:12
O nouă amenințare, ca un vechi blestem, planează asupra lui Vladimir Putin. Cunoscutul jurnalist ucrainean Dmitri Gordon a adus în atenția publică un scenariu de coșmar pentru Rusia: reluarea războiului în Asia Centrală, în urma unui atac al talibanilor din Afganistan. De care Rusia, spune jurnalistul, nu are mijloacele, în acest moment, să se apere.
Iar Rusia - pe atunci URSA - și Afganistanul sunt dușmani vechi, după războiul de zece ani din perioada 1979-1989, soldat cu retragerea trupelor sovietice, fără vreo victorie decisivă, și apoi cu destrămarea Uniunii Sovietice.
Un vechi dușman pe care nici SUA și NATO n-au reușit să-l doboare
Un dușman pe care nici Statele Unite ale Americii și aliații săi din NATO - printre care și diverse contingente de militari din România - nu a reușit să câștige, în ciuda diferențelor imense din toate domeniile, de la număr de trupe și înzestrare la economiile care susțineau financiar operațiunea. Astfel că, după 20 de ani de război (între 2001 și 2021), trupele SUA au foost nevoite să se retragă.
A fost un eșec imens pentru alianța internațională condusă de Statele Unite, pentru că imediat după retragerea americanilor, talibanii au preluat puterea și au declanșat un adevărat masacru asupra celor care au colaborat cu occidentalii. Scene cutremurătoare au fost înregistrate la Kabul, unde mii de oameni s-au închesuit în încercarea de a fugi din țara abandonată de americani.
Ce spune Dmitri Gordon
Într-un interviu cu Vasili Golovanov, pe canalul de YouTube Ukraine 24, jurnalistul a declarat că Federația Rusă ar putea fi amenințată de un război cu talibanii. Iar dacă aceștia decid să atace în Asia Centrală, Federația Rusă nu va avea trupe cu care măcar să îi descurajeze.
„Am spus de mult că talibanii reprezintă o amenințare uriașă pentru Rusia. Dacă aceștia decid să intre în Tadjikistan, unde este staționată armata rusă, precum și într-o serie de alte state din Asia Centrală, Rusia se va scufunda. Pentru că nu au trupe nici măcar pentru a-i descuraja... Toate tancurile, tot ce ar putea să fie folosit acolo, a fost deja a fost transportat în Ucraina.
Iar pentru a-i opri pe talibani Rusia pur și simplu nu va mai avea nimic. Talibanii vor putea intra adânc în „burta” Rusiei, ca un cuțit prin unt”, a declarat jurnalistul, citat de Segodnia.
Putin, atacat și învins.
Dmitri Gordon a mai spus că Federația Rusă încearcă acum, în toate modurile posibile, să-i liniștească pe talibani, pentru ca aceștia să nu atace cât timp Kremlinul e prins în capcana invaziei din Ucraina.
„Nu știu cât de pregătiți și de dispuși să atace Rusia sunt talibanii. Și cred că diplomația rusă face acum tot ce este necesar pentru a-i liniști și a-i descuraja pe talibani de la o invazie asupra teritoriului rus”, a spus jurnalistul.
Dar relația Moscovei cu minoritatea musulmană din Federația Rusă nu este de natură să îi provoace optimism lui Vladimir Putin. Dimpotrivă, de la începutul mandatului său la Kremlin au avut loc mai multe atacuri ale unor teroriști islamiști în Rusia. Iar războiul din Cecenia musulmană, ajunsă acum sub conducerea dictatorială a prorusului Ramzan Kadîrov sau acțiunile Kremlinului din Războiul sin Siria nu sunt de natură să facă din Rusia o prietenă a talibanilor.