Puteţi crede? Nicuşor Dan s-a înfoiat şi s-a dat la Băsescu! „Discuţia este închisă.”

Puteţi crede? Nicuşor Dan s-a înfoiat şi s-a dat la Băsescu! „Discuţia este închisă.”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a lansat joi câteva declaraţii care îl vizează inclusiv pe fostul contracandidat la PMB, Traian Băsescu.

În prim-plan apare intenţia anunţată în această săptămână de preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac.

Plecând de la cele 10,99% procente obţinute de Traian Băsescu la alegerile locale, Tomac a spus că va negocia crearea celui de-al 3-lea post de viceprimar.

Cu privire la această dorinţă a preşedintelui PMP (n.r. - Traian Băsescu e preşedintele de onoare al formaţiunii), Nicuşor Dan a subliniat că nu fi îndeplinită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Codul administrativ are limitele sale

Motivând de ce nu este posibilă crearea unei noi poziţii de viceprimar în cadrul Primăriei Capitalei, Nicuşor Dan s-a folosit de prevederile Codului administrativ.

În declaraţia de la RFI, noul primar general a spus că municipalitatea are deja doi viceprimari, iar o a treia funcţie nu ar fi legală.

Amintim că PNL şi USR PLUS i-au desemnat pe Sebastian Bujduveanu şi Vlad Voiculescu pentru funcţiile de viceprimari ai Bucureştiului.

Cu toate acestea, matematicianul nu a ascuns că îşi doreşte cooptarea PMP pentru o majoritate în Consiliul General pentru bunul mers al iniţiativelor edilitare.

Al 3-lea viceprimar s-a rostogolit

Dând înţeles că subiectul celui de-al 3-lea viceprimar ar fi apărut din alte părţi şi nu de la Eugen Tomac, Dan a completat:

„Vreau să precizez că s-a rostologit o ştire, care nu are niciun fel de fundament, legată de un al treilea viceprimar.

În acest moment, noi funcţionăm după o lege, Codul administrativ, şi Codul administrativ spune că Primăria Capitalei are doi viceprimari şi protocolul semnat de PNL şi USR PLUS vorbeşte de un viceprimar de la PNL şi un viceprimar de la USR PLUS.

PNL l-a desemnat - Sebastian Bujduveanu, acum câteva zile, USR PLUS l-a desemnat încă de acum câteva luni pe Vlad Voiculescu.

Deci, pe ceea ce înseamnă viceprimari discuţia este închisă”, a afirmat Nicuşor Dan.

Mai departe e treaba partidelor

Cu privire la ce trebuie făcut mai departe, Nicuşor Dan a precizat că PNL, USR PLUS şi PMP trebuie să ia decizia cu privire la stabilirea majorităţii în Consiliul General:

„În ceea ce priveşte majoritatea din Consiliul General, aici ştiţi că sunt 55 de consilieri, majoritatea simplă este de 28 de consilieri.

PNL şi USR PLUS au împreună 29 de consilieri - deci cu unul mai mult decât majoritatea -, PMP are cinci consilieri şi, da, mi-aş dori ca în majoritatea care va guverna Consiliul General să facă parte şi PMP.

Dar asta este o decizie pe care trebuie să o ia împreună, după ce este stabilită definitiv componenţa Consiliului General.

E o decizie pe care s-o ia împreună consilierii celor trei partide. Mi-aş dori să fie şi PMP, din două motive.

Unul: pentru a avea o majoritate mai largă, care să preîntâmpine absenţe sau incidente, care pot să apară oricând.

Doi: pentru că împreună cu PMP putem să avem majoritatea şi la Consiliul Local al Sectorului 5, singurul la care în momentul ăsta PNL şi USR PLUS nu pot să facă singuri majoritatea.”

sursa: rfi.ro