PUSL: „Integritatea nu e slogan de campanie”. Dominic Fritz, în conflict de interese confirmat definitiv în instanță
- Maria Dima
- 3 martie 2026, 13:00
Dominic Fritz. Sursa foto: Captură video YoutubeSituație explozivă la Timișoara. Dominic Fritz, primarul municipiului, se află în centrul unui caz de conflict de interese constatat oficial de Agenția Națională de Integritate și confirmat de Curtea de Apel Timișoara.
Conform raportului ANI și declarației de avere, în campania electorală din 2020, Dominic Fritz a contractat un împrumut în valoare de 25.000 de lei de la un consilier local USR. Ulterior, după preluarea mandatului de primar, acesta a semnat un act administrativ în beneficiul unei societăți reprezentate de persoana care îl finanțase în campanie.
Decizia ANI, confirmată în instanță, stabilește existența conflictului de interese, fapt care ridică serioase semne de întrebare privind standardele de conduită publică și responsabilitatea politică a edilului.
„Dominic Fritz trebuie să demisioneze”
PUSL consideră că menținerea în funcție în aceste condiții afectează grav încrederea timișorenilor în administrația locală și transmite un mesaj periculos privind relativizarea principiilor de integritate.
„Avem o situație clară: ANI a constatat conflictul de interese, Curtea de Apel Timișoara a confirmat. Nu vorbim despre atacuri politice, ci despre o realitate juridică. Un primar care a promis integritate totală nu poate rămâne în funcție când există o asemenea decizie. Responsabilitatea morală și politică trebuie asumată. Dominic Fritz trebuie să demisioneze”, a transmis Lavinia Șandru, președintele Biroului Central de Strategie și Comunicare al PUSL.
Formațiunea a mai transmis că respectarea legii și a standardelor etice nu poate fi selectivă și că orice abatere confirmată de instituțiile competente trebuie să atragă consecințe politice clare. Cazul Dominic Fritz devine astfel un test major pentru coerența discursului despre integritate în administrația publică și pentru credibilitatea clasei politice în fața cetățenilor.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.