Politica
PSD crește în sondaje, după numirea lui Marcel Ciolacu la conducerea Guvernului. Pe ce loc au căzut liberalii
Sursă foto: Evz
Schimbările de pe scena politică din România au produs o serie de schimbări în preferințele românilor. Mirel Palada a explicat ce se va întâmpla cu PSD, după ce Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru.
Mirel Palada a explicat că peisajul electoral din momentul schimbării premierului PNL de unul PSD arată că social-democrații se bucură de o susținere de 30% în rândul românilor. Procentul ar putea să scadă în cazul în care
Marcel Ciolacu nu va reuși să rezolve probleme cu care societatea românească se confruntă, precum s-a întâmplat în cazul colegilor de guvernare de la PNL.
Sociologul a amintit și de momentul în care social-democrații au crescut în sondaje până la 41% în toamna anului 2021. Este ușor de observat că în ultimii doi ani PSD a scăzut cu aproape 10% în preferințele românilor, iar Palada consideră că acest lucru poate fi datorit și guvernării alături de PNL și
UDMR. Socilogul a mai adăugat că social-democrații ar putea să fie detronați de pe primul loc de AUR, partidul condus de George Simion.
„Va contabiliza Ciolacu nemulțumirea populară precum au făcut-o pînă acum diverșii premieri PNL, Orban, Cîțu, Ciucă, să scadă clar sub pragul simbolic de 30%, să își vadă întîietatea amenințată de AUR? Sau va reuși să neutralizeze criticile și să guverneze decent, sau măcar mai bine decît premierii PNL de pînă acum, să dea cu bani în populație înspre pregătirea anului electoral 2024, și să își păstreze respectabilul nivel de 30% și prima poziție pe eșichierul politic al României? Nu știm. Vom vedea. Predicția e dificilă, mai ales atunci cînd se referă la viitor”.
PNL a scăzut în preferințele românilor
În același timp, AUR a urcat pe locul doi în preferințele românilor. Partidul condus de George Simion a trecut de pragul de 20% și se află într-o continuă creștere în preferințelele electoratului român. Este important de precizat că formațiunea politică din opoziție este partidul cu cei mai fluctuanți votanți, care reacționează la anumite evenimente și ulterior dispar. Totuși, acest partid a reușit să treacă peste PNL în sondaje.
„Cum va evolua AUR în viitor? Va reuși să capitalizeze și mai bine decît pînă acum tensiunea populară și să se consolideze drept al doilea partid al României, clar peste 20%, sau cine știe, dacă PSD nu guvernează cum trebuie, poate chiar primul? Sau va prezenta în continuare evoluții în zig-zag, cu mobilizare doar la evenimente și fără consolidare ideologică? Nu știm. Vom vedea. Predicția e dificilă, mai ales atunci cînd se referă la viitor”.
Liberalii au scăzut până la 15% în preferințele romînilor. PNL a reușit, în ultima perioadă, să se transforme din cel mai votat partid al țării, în „ditamai cotoroaga ce prezintă găuri pe toate părțile și pierde voturi prin toate găurile”. Mirel Palada a explicat că liberalii au ajuns să ocupe același loc cu USR, între cele două partide fiind diferență de doar un procent. Singura aspect diferit dintre cele două partide este că USR-ul se află pe o pistă ascendentă, în timp ce liberalii sunt într-o continuă scădere.
Ce a dus la scăderea PNL-ului în sondaje
Sociologul Mirel Palada a explicat că această scădere poate să fie pusă și pe seama schimbărilor de premieri, care nu au reușit să facă anumite reforme. De asemenea, nici Nicolae Ciucă nu a reușit să atragă electoratul de partea partidului. Mirel Palada consideră că dacă fostul premier va candida la alegerile prezidențiale din 2024, ar putea să ocupe doar un „onorabil loc patru”, ținând cont că ultimele două mandate de președinte au fost câștigate de un reprezentant al PNL.
„Nu mai spunem de schimbările de premieri, unul mai mediocru decît altul, cu vîrful de penibilitate politică atins în perioada (pardon: pereoada) distinsului zgubilictic Cîțu. Nici
Nicolae Ciucă n-a făcut mare lucru, așa ditamai generalul stingher cum îl vedeți la televizor. În momentul de față este oribil de erodat în ochii populației și probabil deja devenit o epavă politică. Asta ca să înțelegeți în ce hal a ajuns PNL în momentul de față. O epavă. O cotoroagă care pierde voturi prin toate găurile”.
Mirel Palada consideră că șansa liberalilor de a reveni în sondaje este în următoarea perioadă, când toată atenția va cădea pe
Guvernul lui Marcel Ciolacu, iar PSD-ul va fi cel acuzat de toate problemele nerezolvate. În acest context, PNL ar putea să se îndrepte spre pragul de 20% în sondaje. În caz contrar, liberalii vor avea aceeași soartă ca a PNȚ-CD sau a PDL, partide care nu au mai rezistat pe scena politică după dispariția celui care le-a condus.
Partidele care cresc în preferințele românilor
Precum am amintit, USR se bucură de aproape aceeași susținere a electoratului ca PNL, 14%. Procentul a scăzut în cazul partidului condus de
Cătălin Drulă în urmă cu doi ani, când a pierdut jumătate din electorat don cauza primarilor, dar și pentru că președintele Klaus Iohannis a scos USR-ul de la guvernare. Mirel Palada consideră că liderul USR nu va avea nicio șansă la alegerile pentru scaunul de la Cotroceni de anul viitor.
Sociologul a mai adăugat că UDMR-ul rămâne constant în preferințele românilor, 5%, dar acest aspect nu este important pentru partidul lui
Kelemen Hunor. Legea Electorală prevede că partidul minorităților să poată intra în Parlament chiar dacă nu trece de pragul de 5%. „Deci nu contează că rămîn la guvernare sau nu. Tot 5% o să ia. O să aibă grijă PNL la
Buzău și PSD la Giurgiu să-și pună activiștii să voteze UDMR. It is known, khaales”. În ceea ce privește partidele mici din România, toate ajung la un total de 14%, adică susținerea de care se bucură USR în acest moment.
„În prezent USR plutește într-un canal oarecum indiferent și constant, undeva ușor sub 15%. La fel cum o face și Dacian Cioloș pe persoană fizică - doar că ăsta e la REPER, nu la USR. Iar REPER e varză, plutește rezidual în 1% (vezi mai jos). Nu mai vorbim de Drulă, acest distins produs al școlii de civili tunși întocmai și la timp. Drulă băltește clar sub 10%, n-are nici o șansă, oricît s-ar chinui o parte progresistă a Securității să-l crească, să-l facă o nouă Jeanna d’Arc. Doar că USR nu e apă sfințită, e otravă. Cine bea din ea, își distruge viața. Ghinion.”, a scris Mirel Palada pe Facebook.