Lista miniștrilor din Guvernul Ciolacu. Coaliția va fi formată doar din PNL și PSD
- Ramona Rotaru
- 13 iunie 2023, 21:19
Marți, 13 iunie, s-au purtat discuții aprinse în coaliție pentru stabilirea Guvernului Ciolacu. UDMR a ieșit de la guvernare, iar PNL și PSD și-au împărțit Ministerele în mod egal. Lista miniștrilor din Guvernul Ciolacu, fără partidul maghiar.
Marți, după lungi discuții legate de împărțirea Ministerelor în Guvernul Ciolacu, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că negocierile cu PNL au eșuat, astfel că vor ieși de la guvernare.
Lista Guvernului Ciolacu, însă fără UDMR, a fost anunțată marți seară. Astfel ministerele PSD vor fi: Transporturi, Fonduri Europene, Agricultură, Economie, Turism, Apărare, Familie și Tineret, Digitalizare, Muncă și Sănătate.
În ceea ce privește PNL, vorbim de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul de Externe, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, Ministerul Culturii și Ministerul Energiei.
Secretarul General al Guvernului va fi Mircea Abrudean. Vicepremierii vor fi Marian Neacșu, din partea PSD, și Cătălin Predoiu, din partea PNL
Cine vor fi miniștrii din Guvernul Ciolacu
Lista Guvernului lui Marcel Ciolacu
- Premier: Marcel Ciolacu
- Secretarul General al Guvernului: Mircea Abrudean
- Vicepremier PSD: Marian Neacșu
- Vicepremier PNL: Cătălin Predoiu
Miniștri PSD
- Transporturi - Sorin Grindeanu
- Fonduri Europene - Adrian Câciu
- Agricultură - Florin Barbu
- Economie și Turism - Radu Oprea
- Apărare - Angel Tîlvăr
- Familie si Tineret- Gabriela Firea
- Digitalizare - Bogdan Ivan
- Muncă - Marius Budăi
- Sănătate - Alexandru Rafila
Miniștri PNL
- Vicepremier și ministrul Afacerilor Interne: Cătălin Predoiu
- Ministerul Finanțelor: Marcel Boloș
- Ministerul Justiției: Alina Gorghiu
- Ministerul de Externe: Luminița Odobescu
- Ministerul Dezvoltării: Adrian Veștea
- Ministerul Mediului: Mircea Fechet
- Ministerul Educației: Ligia Deca
- Ministerul Culturii: Raluca Turcan
- Ministerul Energiei: Sebastian Burduja
UDMR a ieșit de la Guvernare. Anunțul a fost făcut de Kelemen Humor
Președintele partidului maghiar a anunțat marți seara cu s-a ajuns la niciun consens cu reprezentanții PNL și PSD în ceea ce privește colaborarea cu UDMR. Aceștia din urmă au cerut Ministerul Energiei și al Mediului, însă liberalii au fost dispuși să renunțe doar la Energie, nu și la Mediu.
„Se face rocada în aceste zile, potrivit acordului politic semnat în 2021, este prevăzută schimbarea premierului și lucruri legate de această rocafă. E logic că se merge pe acest acord semnat. La fel de logic este să urmărești și restul acordului. Am impresia că și urmărirea respectarea acordului se referă doar la rotația premierilor, în rest totul este în aer și cei doi parteneri au zis că au împărțit toate ministerele între PSD și PNL și au spus că ei renunță la două ministere pentru UDMR. Logic lucrurile aici scapă într-o prăpastie. Dacă mergem pe un acord semnat în 2021 ar trebui să mergem pe această linie. Noi am discutat și colegii au spus că nu putem continua nici cu Ministerul Dezvoltării și Mediului. Eu am zis că nu e corect, că avem rezultate, că am lucrat profesionist, transparent și extrem de serios la toate ministerele. Nu putem să mergem mai departe fără Dezvoltare. Am mai făcut un pas, am arătat flexibilitate. Schimbăm oferta și spunem că mergem cu Mediul și alegem un alt minister pe lângă Mediu. Astăzi am făcut oferta să preluăm Ministerul Mediului și să preluăm Ministerul Energiei. Nu s-a putut nici această variantă. PNL are atât Ministerul Dezvoltării, cât și Mediul. Nu poate renunța la niciunul dintre ministere. Marcel Ciolacu a oferit PNL trei ministere pentru a păstra UDMR la guvernare”, a mai declarat Hunor.