Marcel Ciolacu și-a prezentat planurile ca premier: Reducerea impozitării muncii și creșterea pensiilor
- Ramona Rotaru
- 13 iunie 2023, 20:28
Marcel Ciolacu a prezentat planul pentru perioada de guvernare iunie 2023 - decembrie 2024. Premierul vrea să rezolve problema pensiilor speciale, să reducă impozitarea muncii și să crească producția din România.
Marți, 13 iunie, Marcel Ciolacu a prezentat planul pentru mandatul său. Potrivit premierului numit de președintele Klaus Iohannis, coaliția își propune cinci obiective pentru guvernarea iunie 2023 - decembrie 2024. Printre acestea se numără reducea impozitării muncii, rezolvarea problemei pensiilor speciale și creșterea producției în România.
„Știm exact ce avem de făcut și propunem un plan cu cinci obiective:
1. Rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei pensiilor speciale și adoptarea noii legi privind salarizarea unitară;
2. Stoparea creșterii prețurilor și refacerea puterii de cumpărare ;
3. Dezvoltarea sistemelor publice de Educație și Sănătate – principalul argument pentru a-i convinge pe românii plecați să se întoarcă în țară;
4. Patriotism economic - dezvoltare economică prin creșterea producției naționale, atragerea de bani europeni și alocări bugetare;
5. Crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite.
Avem foarte mult de muncă în următorul un an jumătate și cu colegii de la PNL.
Trebuie să aducem inflația până la 8% până la finalul acestui an. Avem pregătit un program îndrăzneț şi coerent. Vă spun că nu îi vom lăsa pe cei care vor să profite de pe urma crizelor.
România poate trece de ăla o economie bazată pe bunuri din import la una bazată pe producție. Doar așa putem echilibra balanță”, a declarat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu vrea să modernizeze România
Premierul desemnat a precizat că românii vor o schimbare majoră atât de ritm cât și de viziune. Din acest motiv el susține că „guvernarea este despre reforme și economie”.
„Nu mai putem aştepta stimularea producţiei şi a locurilor de muncă să vină doar când decid regulile de piaţă.
Piaţa ne-a arătat în criză că nu produce eficienţă, ci speculă. Viziunea pentru guvernare se referă la modernizarea României. Trecem de la stabilizare, la modernizare economică şi socială, prin reforme atât de necesare societăţii şi economiei. Prin parteneriat cu mediul de afaceri, astfel încât să se producă mai mult în România. Prin investiţii, crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, prin lupta cu preţurile şi sprijinul pentru refacerea puterii de cumpărare”, a mai spus Marcel Ciolacu în declarația de presă.
Premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis a mai spus că, „până la finalul mandatului, orice angajat trebuie să câştige minimum 500 de euro lunar, iar salariul mediu net să fie de 1000 de euro”.