Proteste uriașe în Spania după ce un rapper a fost arestat. Cauza violențelor
- Adrian Horeboiu
- 18 februarie 2021, 11:16
Protestele din Spania continuă. Spaniolii au ieșit în strada pentru a doua noapte consecutivă. Toate orașele mari au scandat împotriva deciziei de arestare a rapperului.
Protestele din Spania continuă. Spaniolii au ieșit în strada pentru a doua noapte consecutivă dupa ce rapperul spaniol a fost reținut. Toate orașele mari au scandat împotriva deciziei de arestare a rapperului care a insultat monarhia.
După ce a fost arestat, Pablo Hasel a devenit un simbol al libertății în ochii oamenilor. Protestatarii au incendiat containere de gunoi şi au aruncat cu pietre şi petarde spre poliţişti.
Poliţiştii l-au reţinut în universitatea din Lleida, unde Hasel se baricadase alături de zeci de susţinători, relatează Mediafax.
Ce a declarat rapperul spaniol
La ieşire, a spus că nimic nu îl poate opri, nici măcar un stat fascist.
Condamnat pentru insultă
Rapperul Spaniol a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru versuri care aduceau insulte monarhiei şi glorificau terorismul.
În piesele sale, Hasel l-a făcut „hoţ” pe fostul rege Juan Carlos I.
Condamnarea lui Pablo Hasel a stârnit controverse în Spania, iar guvernul de stânga a anunţat că va modifica legislaţia, prin eliminarea condamnărilor la închisoare pentru fapte care implică libertatea de exprimare.