Cu calul la iUmor. Cine e, de fapt, protestatarul cu cușmă Dănuț Andruș
- Ionel Sclavone
- 17 ianuarie 2024, 15:23
Dănuț Ambruș, protestatarul care s-a făcut remarcat datorită cușmei albe, pare un personaj în căutarea celebrității. În trecut a candidat la primăria din localitatea natală, dar fără succes. Însă el a apărut și într-o emisiune de divertisment, fără să înregistreze vreun succes.
Protestatarul cu cușmă albă, Dănuț Andruș, s-a făcut remarcat din primele ore ale „protestului spontan” al transportatorilor și fermierilor. S-a erijat într-un fel de lider al mișcării, dând declarații presei, participând la negocieri și discutând cu forțele de ordine. A ajuns în centrul atenției nu atât datorită calităților de negociator sau de lider cât datorită căciulii inedite.
Protestatarul cu cușmă în căutarea celebrității
Dănuț Ambruș pare mai curând un personaj aflat în căutarea notorietății și a celebrității. A luat exemplul altor indivizi care, cocoțați pe umerii altor protestatari sau revoluționari au făcut carieră în politică sau în mișcarea sindicală. De altfel, protestatarul cu cușmă albă de miel nu este la prima încercare.
Presa a dezvăluit că, în trecut, Dănuț Andruș și-a încercat norocul cu o candidatură de primar PSD în comuna Păltiniș. După modelul Iliescu, s-a promovat cu sloganul „un om pentru oameni”. Doar că oamenii nu l-au prea luat în serios, drept care nici nu l-au votat. Acum, protestatarul cu cușmă și-a asumat cariera politică din trecut. Ba mai mult, a spus că dorește să se implice din nou și, probabil, așteaptă oferte.
„În continuare doresc să fac politică pentru că politica este locul unde oamenii împart pâinea. Observăm că de 34 de ani, niște oameni care împart politic pâinea și-au făcut niște foloase pentru ei. Acest lucru trebuie să înceteze. Una din cerințele pe care le avem este oprirea sponsorizării partidelor politice. Cine vrea să facă politică s-o facă bono, probono, nu cu bani. Legea trebuie să fie schimbată”, spunea Daniel Andruș, zilele trecute.
Daniel Andruș, candidat la iUmor
După eșecul din politică, însă, protestatarul cu cușmă albă nu s-a lăsat păgubaș. Și-a încercat norocul și la emisiunea umoristică iUmor. Însă nici aici nu a avut mai mult succes. Dănuț Andrus a apărut în fața celor trei jurați, Delia, Bendeac și Cheloo, în urmă cu mai mulți ani. Atunci, el spunea că este chinuit de talent, care nu-i dă pace. Se pare, însă, că talentul l-a lăsat în liniște chiar atunci când avea mai multă nevoie de el.
„Mă frământă talentul, domnișoară, se spune că noaptea e un bun sfetnic și atunci când nu dormi tot te gândești la ce-ai putea face, în viață trebuie să încerci cât mai multe sau chiar aproape pe toate”, mărturisea Andruș.
A încercat să-i impresioneze pe cei trei jurați cu cadouri, însă nu i-a ieșit. A fost trimis la plimbare fără menajamente. Iar Cheloo, cunoscut pentru aciditatea replicilor, i-a bătut obrazul.
„Cadourile au fost sub orice critică. A venit cu poșircă. Mă simt disprețuit”, i-a spus componentul trupei Paraziții.
Protestatarul cu cușmă costum de boier
Anterior, Dănuț Andruș s-a făcut remarcat la o reuniune politică a PSD. El a venit la congresul partidului, unde a fost invitat, în 2018, îmbrăcat în costumul unui boier moldovean de acum 100 de ani. Tot ca să facă impresie. Întrebat despre costumația sa excentrică, protestatarul spunea că se simte român.
„Este o costumație foarte veche, de peste 100 de ani. Îmi place, pentru că sunt român. Mesajul e că trebuie să ne-ntoarcem de-acolo de unde am plecat, de unitate. Ținuta simbolizează o haină veche, purtată de părinții, de bunicii, de străbunicii noștri. Din zona Moldovei. Opinci, suman, bundiță, cămașă sau ie și pe cap o căciulă din vremurile lui Cuza. Nu, nu, nu mi-e cald, sperăm să nu ne-ncălzim”, spunea protestatarul cu cușmă, conform gândul.ro.