Protestul actorilor din Piața Universității, de la ora 20.00: Pentru libertate și democrație

Protestul actorilor din Piața Universității, de la ora 20.00: Pentru libertate și democrațieSursa foto: Arhiva EVZ

Actori celebri și muzicieni au anunțat că vor organiza un maraton civic dedicat libertății și democrației, sub titlul „România speră!”. Evenimentul se va desfășura joi seara, 5 decembrie, începând cu ora 20:00, în Piața Universității.

Actori celebri și muzicieni vor protesta pentru pro-europa și pro-democrație

Oana Pellea: „Vino joi la ora 20:00 la Universitate alături de Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marius Manole, Mihai Călin, Dan Teodorescu & Trupa Taxi, Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu, Radu Vancu, Cătălin Striblea, Valeriu Nicolae pentru un maraton civic despre liberate și democrație”.

Marius Manole a transmis: „La 35 de ani de la Revoluția care ne-a deschis calea către libertate și democrație, România se află într-un moment decisiv. Nici acum nu știm adevărul despre ce s-a întâmplat atunci, dar știm că sacrificiul celor care au visat o țară în care copiii lor să fie liberi a deschis calea unui drum greu, presărat cu multe dezamăgiri dar și cu cele mai importante realizări ale societății noastre: dreptul de a călători, a se stabili, a învăța și a lucra în țările Europei și apartenența la cea mai mare organizație interstatală de securitate”,

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi textSursa foto: Marius Manole/Facebook

USR nu va mai fi alături de actori la protestul-manifest

Elena Lasconi a declarat că manifestația pro-Europa programată pentru joi seara a fost anulată „din respect pentru societatea civilă, care organizează un eveniment similar cu mitingul nostru”.

Mesajul transmis de Lasconi: „Dragii mei, din respect față de societatea civilă, care organizează un eveniment similar cu mitingul nostru în aceeași zi, am decis să anulăm evenimentul anunțat pentru mâine.

Avem toți un interes comun, care este mai presus de orice: România să rămână cu fața spre Vest. Le recomandăm tuturor celor care iubesc democrația să meargă la evenimentul de mâine, de la ora 20:00, din Piața Universității. Cu toții trebuie să fim acolo. Ne va fi bine, suntem puternici împreună!”, a scris Elena Lasconi pe social media.