Protest în Piața Victoriei. Câteva zeci de persoane cer demisia premierului Florin Cîțu

Protest în Piața Victoriei. Câteva zeci de persoane cer demisia premierului Florin Cîțu

Mai multe persoane s-au strâns în Piața Victoriei la un protest împotriva lui Florin Cîțu și a guvernului acestuia.

Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă seara în Piața Victoriei, în fața Guvernului, solictând demisia lui Florin Cîțu din funcția de premier. Protestul a fost anunțat, de organizația civică „Corupția ucide”, imediat după ce premierul Florin Cîțu l-a demis ministrul Justiției, Stelian Ion (USR).

Manifestația a fost programată pentru sâmbătă, între orele 18:00 şi 23:00, în Piaţa Victoriei, pentru a cere demisia premierului Florin Cîţu.

Protestatarii au început să-și facă apariția în fața guvernului încă de la ora 18.00, iar ușor, ușor, în PIața Victoriei s-au strâns, până la această oră, în jur de 2 – 300 de persoane. Într-un clip postat de Corupția ucide, de la protestul din Piața Victoriei, în jurul orei 18.00, apar câteva zeci de persoane. Ulterior, numărul acestora a mai crescut.

Câțiva protestatari agitau steaguri tricolore, iar într-un colț al pieței, într-un grup a fost ridicată și o siluetă a premierului Florin Cîțu, costumată în zeghe.

Florin Cîțu l-a demis pe Stelian Ion de la Ministerul Justiției

Premierul Florin Cîțu l-a demis din funcție pe ministrul Justiției, Stelian Ion, reproșându-i că nu a reușit să-și ducă la capăt obiectivele, printre care și desființarea SIIJ. Declarațiile prim-ministrului vin în contextul în care USR-PLUS nu a dorit să aprobe, miercuri, proiectul de investiții Anghel Saligny.

„Am înaintat cererea de revocare din funcție a lui Stelian Ion. Nu voi accepta miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care, din fericire, nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit obiectivele. De exemplu, desființarea SIIJ, care nici după opt luni de mandat nu a fost desființată”, spunea Florin Cîțu.

După câteva zile de întâlniri și ședințe de coaliție, liderii USR PLUS au decis să depună o moțiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. Aceștia s-au aliat cu Partidul AUR, o alianță toxică, care îi va costa politic, iar vineri seara au depus moțiunea de cenzură la Parlament.

Protestul anunțat de Corupția ucide

Mișcarea de protest împotriva premierului Florin Cîțu a fost anunțat pe Facebook de organizația civică „Corupția ucide”. Activiștii care au inițiat manifestația și-au declarat intențiile prin intermediul unui comunicat pe care l-au postat pe Facebook.

„Am protestat ani de zile pentru o Justiţie Independentă. Astăzi, ea este încă o dată asaltată, doar că de data asta de către liberalii care promiteau în campanie că vor face reforme şi că ei nu sunt ca PSD! Florin Cîţu, premierul României, acţionează conform propriilor interese şi demite pe rând miniştri incomozi, care îndrăznesc să facă acele reforme promise oamenilor care au ieşit ani de zile la proteste.

 

Prima dată a fost Vlad Voiculescu, demis de la Ministerul Sănătăţii pe motiv că nu s-a consultat cu premierul care nu răspundea apelurilor, pe nici una dintre căile de comunicaţie pe care le avea la îndemână, în timp ce motivul real era concursul de la Casele de Sănătate.

Acum a venit rândul lui Stelian Ion, ministrul Justiţiei, care nu a acceptat să treacă din pix PNDL 3, un program de dezvoltare locală, care în forma actuală nu reprezintă nimic altceva decât un aspirator de bani de la buget şi mită pentru primarii care i-ar aduce voturi în lupta internă pentru şefia PNL, lui Cîţu. 10 miliarde de € folosiţi de Florin Cîţu pentru propriile interese, iar ţara încă n-a ieşit din noroaie. Încă există localităţi fără canalizare, fără apă curentă, gaze, drumuri. Dar ţara nu contează în faţa puterii”, a scris Organizaţia „Corupţia ucide” pe Facebook.