Protestele continuă în Europa. Gările din 50 de orașe italiene, blocate de anti-vacciniști

Protestele continuă în Europa. Gările din 50 de orașe italiene, blocate de anti-vacciniști

Un protest în peste 50 de gări italiene a fost anunțat pentru miercuri, de la ora 14.30, de membrii unul dintre cele mai populare canale Telegram ale mișcării anti-vaccin din Italia. Și în România se împart reviste în care se afirmă că „vaccinul este un experiment. Nu vă vaccinați ca să nu regretați”

Peste 50 de gări, inclusiv cele din Roma, Torino, Milano și Genova, sunt vizate de protestul anti-vacciniștilor, care sunt nemulțumiți că nu mai pot călători cu trenurile dacă nu prezintă o dovadă de vaccinare, o dovadă că au trecut prin boală sau un test anti-Covid.

Mobilizarea anti-vacciniștilor din Italia

Mobilizare, care este definită ca „pașnică și autogestionată”, este urmărită cu mare atenție de către autorități din cauza eventualelor episoade de violență.

„Să spunem nu amenințărilor de blocare a trenurilor, în cele mai importante gări italiene”, au declarat sindicatele Filt Cgil, Fit Cisl și Uiltrasporti, care speră într-o schimbare a planurilor organizatorilor protestelor, mișcările No Vax și grupurile care se opun certificatului verde.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit sindicatelor, „riscurile asociate unui astfel de protest sunt evidente și este necesar un plan de siguranță pentru a proteja lucrătorii și utilizatorii. Sindicatul susține campania de vaccinare atât pentru lucrători, cât și pentru utilizatorii serviciilor publice. Vaccinul este, până acum, singura armă cunoscută pentru a învinge pandemia”, arată sindicatele feroviare italiene, potrivit Rador.

Adepţii „No Vax” din „Destul cu dictatura” au început să strângă și să publice referințe ale „inamicului” numărul unu, Guvernul. Numerele de telefon de la Palazzo Chigi, de la biroul de comunicare la cel al programului guvernamental, dar și cele ale virologilor faimoşi și politicienilor regionali și locali. Se întâmplase deja cu jurnaliștii, blamați de anti-vacciniști, cu medicii generaliști care acceptau doar pacienții vaccinați și așa mai departe. Acum s-a trecut la instituții, chiar dacă marea majoritate a numerelor procurate până acum pe chat sunt de fapt disponibile cu ușurință pe internet, având în vedere că majoritatea sunt centrale telefonice, sau erau, în orice caz, publice.

Broșură anti-vaccin distribuită în România

O broșură de opt pagini, care conține știri anti-COVID, anti-vaccin, referințe la controlul minții prin vaccinare, modificator genetic, un plan al forțelor demonice sau la modalități de căință pentru cei care s-au vaccinat, a fost distribuită în mai multe zone rurale din țară.