Protest de amploare al Transportatorilor. TRAFIC blocat
- Felix Mihai Badea
- 11 octombrie 2018, 03:24
„Cheia va fi scoasă din contact. Mai exact, joi, la ora 12.00, cheia este scoasă din contact şi cei care au curse nu le vor mai efectua. Cred că la acest demers se vor ralia toţi patronii de firme, nu doar cei care fac şi (transport – n. r.) interjudeţean şi judeţean, ci şi cei care fac judeţean”, a afirmat Augustin Hagiu, după dezbaterea publică organizată de Ministerul Transporturilor pe marginea acestui proiect.
Potrivit liderului FORT, în urma acestei decizii a transportatorilor, vor fi afectate 800.000- 900.000 de persoane. Sindicaliştii de la ameninţă că vor înceta efectuarea curselor regulate între judeţe şi în interiorul acestora începând de joi, dacă ministrul Transporturilor, Lucian Șova, nu va retrage ordinul prin care schimbă jocurile pe această piață. Aceștia nu sunt de acord cu faptul că ministrul, din considerente absolut personale, vrea să arunce piața în haos și să distrugă mii de firme care au investit în parcuri auto.