Proiectil de tun descoperit în Marea Neagră, în apropierea plajelor din Eforie Nord

Proiectil de tun descoperit în Marea Neagră, în apropierea plajelor din Eforie Nord Sursa foto:Arhiva EvZ

Forțele Navale Române au anunță că au descoperit și neutralizat o lovitură de artilerie de pe fundul Mării Negre, la 200 de metri de țărmul românesc. Proiectilul a fost descoperit în timpul unor scufundări de antrenament, la 5 metri adâncime și nu a putut fi estimată perioada în care a fost utilizat.

„O echipă formată din cinci scafandri de luptă EOD, specializaţi în lucrul cu explozivii, a executat luni, 11 iulie, o misiune de neutralizare a unei lovituri vechi de artilerie, care se afla pe fundul mării, într-un raion travers Eforie Nord, la aproximativ 200 de metri distanţă de ţărmul românesc”, au transmis Forțele Navave Române într-un comunicat.

Intervenția scafandrilor militari s-a realizat cu două ambarcațiuni rapide, imediat după ce scafandrii au descoperit obiectul suspect în timpul unor scufundări de antrenament.

Scafandrii militari ai Serviciul de Luptă Permanent al Forțelor Navale au plecat, în jurul orei 15.50, din portul militar Constanța și s-au deplasat la fața locului pentru executarea misiunii specifice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu s-a putut estima perioada în care proiectilul a fost descoperit

„În urma verificării efectuate, scafandrii EOD au constatat că obiectul se afla la 5 m adâncime, era un proiectil calibru 76 mm și avea depuneri pietrificate de scoici, neputând estima perioada în care a fost utilizat. Operatorii militari au utilizat procedurile operaționale standard de neutralizare prin distrugere a dispozitivului, pentru a eliminarea pericolului, într-un raion de siguranță din zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române.

Intervenția s-a încheiat în seara zilei de 11 iulie, în jurul orei 18.30”, se mai precizează în comunicat.

Secția de scafandri EOD din subordinea Centrului de Scafandri este unica structură din România special destinată să intervină la dispozitivele explozive neexplodate sub apă.