Românii care merg la mare vor face cheltuieli uriașe. Prețuri mai mari la cazare, masă și șezlonguri

Românii care merg la mare vor face cheltuieli uriașe. Prețuri mai mari la cazare, masă și șezlonguri

Tarifele la cazare s-au scumpit din acest weekend pe litoral cu 10%-20%. Au crescut și prețurile la mâncare sau șezlonguri. Scumpirile nu se opresc însă aici. La sfârșitul lunii iulie va urma o nouă majorare.

Luna iulie vine cu prețuri mai mari pe litoral. Tarifele la cazare s-au scumpit în medie cu 10% - 20%. Chiar și așa stațiunile românești nu duc lipsă de turiști.

Înainte de pleca în vacanță trebuie să luați în calcul aceste scumpiri atunci când vă stabiliți bugetul. De exemplu, o cameră la un hotel de două stele care putea fi închiriată cu 150-200 de lei pe noapte, costă acum 175-200 de lei pe noapte.

În cazul hotelurilor de trei stele, dacă până vineri o cameră costa 300-320 de lei pe noapte, acum prețurile sunt cuprinse între 370 și 400 de lei pe noapte, potrivit Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se poate și mai scump

În ceea ce privește hotelurile de 4 sau 5 stele prețurile au crescut de la 450-500 de lei pe noapte la 550-600 de lei pe noapte. Dacă faceți un calcul pentru un sejur de 7 nopți, veți da pe cazare cel puțin 1180 de lei și cel mult 4200 de lei, în funcție de hotelul ales.

Nu doar cazarea s-a scumpit ci și costul unei mese la terasă sau restaurant. Creșterile sunt și aici de 10%-15%. Veștile proaste nu se opresc aici. Va mai urma un val de scumpiri la finele lunii iulie când este vârful de sezon. Primele reduceri de prețuri vor apărea după data de 25 de august.

Cât costă un șezlong

Nu doar cazarea s-a scumpit pe litoralul românesc ci și șezlongurile. Cea mai scumpă stațiune din acest punct de vedere este Mamaia. Pe plajele din această stațiune, un șezlong poate fi închiriat la prețuri cuprinse între 60 de lei și 100 de lei. Un baldachin poate fi închiriat chiar și cu 200 de lei pe zi.

În Constanţa, prețurile sunt mult mai mici. Un şezlong la Plaja Modern costă 25 și 30 de lei, în timp ce în Năvodari se găsesc şezlonguri şi la 20 lei pe zi.

Pe plajele din Constinești un șezlong costă 30 de lei, iar un baldachin 150 de lei. În Eforie Nord și Eforie Sud, prețul unui sezlong este acum, de 25 de lei pe zi. Același preț este și pe plajele din Mangalia și 2 Mai. În Vama Veche, preţul pentru un şezlong este 35-40 de lei.