Proiecte legislative pentru susținerea tinerelor familii. PNL propune reducerea TVA la produsele pentru copii
- Ionel Sclavone
- 11 aprilie 2023, 23:10
Produsele destinate copiilor ar putea beneficia de o cotă de TVA redusă, de 5%, iar părinții cu copii de până la 8 ani ar putea beneficia de patru zile de telemuncă lunar. Cele două măsuri sunt propuse de PNL, în două proiecte legislative ce urmează să intre pe circuitul parlamentar. Anunțul a fost făcut de Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului.
Alina Gorghiu i-a invitat pe parlamentari, indiferent de formațiunile pe care le reprezintă să i se alăture ca iniţiatori la două proiecte de lege menite să ajute familiile cu copii mici. Cele două proiecte aflate în Parlament prevăd reducerea TVA la 5% pentru produsele destinate copiilor şi acordarea unui număr de patru zile de telemuncă, în fiecare lună, părinţilor. Alina Gorghiu (PNL) susține că cele două proiecte pe care le-a inițiat vor intra, în această săptămână pe circuitul parlamentar.
„Sunt măsuri necesare, pentru că ştim cât de greu le este acestor familii în această perioadă, ştim că au greutăţi, ştim că traiul lor a fost afectat, motiv pentru care ne arătăm prin aceste măsuri preocuparea pentru a îmbunătăţi nivelul de trai pe acest segment de populaţie.
Prima măsură (...) este reducerea TVA-ului la 5%, conform directivelor europene, pentru anumite categorii produse pentru copii - alimente pentru sugari, cum ar fi laptele praf, articole de îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte şi încălţăminte, şerveţele, scutece pentru copii şi scaunele auto pentru copii, necesare pentru transportul în siguranţă al acestora”, a declarat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu s-a inspirat din legislația altor state
Senatoarea a spus că s-a inspirat, pentru aceste proiecte, din legislația altor state precum Suedia, Austria, Germania, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia, Belgia care oferă diferite forme de program flexibil părinților, inclusiv telemunca. Ea a mai arătat că în luna februarie 2023 s-a înregistrat un minus de 8.872 de persoane şi s-au născut 11.000 de copii, cu peste 2.500 mai puţin decât în luna precedentă. Iar acest lucru reprezintă, din punctul ei de vedere, „un semnal de alarmă extraordinar de grav”.
„Acest proiect este gata (...), se strâng semnături în aceste zile şi va fi depus în circuitul parlamentar. A doua măsură este legată de flexibilizarea muncii. Se aplică părinţilor, angajaţi la stat sau la privat, care au copii până la vârsta de opt ani, aşa cum este prevăzut în Directiva Uniunii Europene din 2019.
Obiectivul ţintit este identificarea echilibrului între viaţa profesională şi viaţa privată a familiilor care au copii până la opt ani. Părinţii cu copii de până în 8 ani vor beneficia de 4 zile pe lună în care vor putea lucra de acasă, fie câte o zi pe săptămână, fie patru zile consecutiv. Fiecare părinte va decide cum este mai bine pentru familia sa să şi organizeze timpul”, a mai spus Gorghiu.