Proiect: Amenda are alte reguli de primire. Chiar dacă nu o ridici de la poștă, ești amendat

Proiect: Amenda are alte reguli de primire. Chiar dacă nu o ridici de la poștă, ești amendat Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un proiect legislativ care acum se află la Senat prevede noi reguli pentru comunicarea procesului verbal al amenzi. Mai exact primirea contravenției nu va mai fi necesară.

Cum se poate primi amenda

Practic, proiectul prevede că dacă persoanele nu locuiesc la adresa de domiciliu, procesul verbal să ajungă la reședința cunoscută. Mai mult, aceasta ar pitea fie afișată la domiciliu contravenientului.

Cu privire la persoanele juridice, acestea ar putea primi contravenția la sediul dezmembrământului lor. „Comunicarea procesului-verbal se face prin poștă, cu aviz de primire, pentru persoanele fizice la domiciliul lor.

Contravenientul căutat până când este găsit

În cazul în care nu locuiesc la domiciliu, procesul-verbal se trimite la reședința cunoscută ori la locul ales de ele, ori prin afișare la domiciliul contravenientului. Iar pentru persoanele juridice la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor.

Poșta Română

Poșta Română. Sursă foto: Facebook

Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cel puțin un martor”, se stipulează în actul de la Senat. Cu privire la comunicarea prin poștă, procedura va fi considerată îndeplinită chiar și în cazul neprezentării la poștă pentru ridicarea ei.

Ai n-ai amendă, o plătești

Practic și în momentul în care amendatul refuză să primească amenda, se va considera îndeplinită procedura. Inițiatorii proiectului susțin că în acest fel vor să preîntâmpine tot felul de situații care până acum erau reguli. Imposibilitatea predării amenzi nu va mai fi condiție pentru ca amendatul să fie nevoit să achite contravenția.

Întreaga procedură de până acum era una complexă și greu de realizat, acesta este un alt motiv pentru modificarea legii. În cazul în care proiectul trece de Senat acesta trebuie să ajungă la Camera Deputaților, care e decizională. Mai apoi legea va ajunge la președinte pentru promulgare. Abia după ce este promulgată, legea va fi publicată în Monitorul Oficial și atunci va începe să aibă efecte.

Ne puteți urmări și pe Google News