Prognoza meteo. Cod galben de vijelii și vânt puternic. Care sunt județele vizate

Prognoza meteo. Cod galben de vijelii și vânt puternic. Care sunt județele vizateSursa Foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis, în această seară, mai multe avertizări de Cod galben de vijelii și vânt puternic. Fenomenele vor fi simțite în mai multe județe din țară.

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis, în această seară, mai multe avertizări de Cod galben de vijelii și vânt puternic pentru 16 județe din țară.

Potrivit ANM, până la ora 1.00 sunt sub avertizare zona de litoral a județului Constanța, respectiv zona localităților: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Mangalia, dar și zona de litoral a județului Tulcea, respectiv zona localităților: Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe, dar și Delta Dunării și localitățile Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc, Pardina.

Cod galben de vânt puternic

Până la ora 23.00 sunt sub avertizare zona joasă a județelor Caraș-Severin și Timiș. Până la ora 20.00 sunt sub avertizare județele Botoșani, Galați, Iași, Vaslui și zonele joase din județele Vrancea, Neamț, Suceava și Bacău.

ANM anunță cod galben de vijelii şi grindină! Când vine canicula şi ce zone vor fi puternic afectate

Sursa: Arhiva EVZ

În toate aceste zone se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-60 km/h. În zonele de munte din județele Argeș, Prahova, Buzău și Dâmbovița se vor semnala, până la ora 23.00, intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 90-100 km/h.

Vremea în ianuarie

În ianuarie, temperaturile vor scădea sub pragul înghețului. La Rânca, Azuga și Predeal va ninge. Noaptea vor fi temperaturi negative în mai multe zone din țară, însă această lună va fi mai caldă față de anii trecuți.

Pe 10 ianuarie, vremea va fi în general închisă, cu precipitații în cea mai mare parte a țării, pe alocuri moderate cantitativ. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă (mai consistent în Carpații Meridionali), trecător în Transilvania și în nordul Moldovei, cu precădere noaptea, pot fi și precipitații mixte, iar în rest va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale pe crestele montane, în regiunile estice și sud-estice, dar și în sud-vestul teritoriului.

Meteorologii anunță precipitații și vânt puternic toată săptămâna.

Ne puteți urmări și pe Google News