Prognoza meteo, 6 noiembrie. Vremea continuă să se răcească. Temperaturi apropiate de pragul înghețului în unele regiuni

Prognoza meteo, 6 noiembrie. Vremea continuă să se răcească. Temperaturi apropiate de pragul înghețului în unele regiunifrig. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pe final de săptămână, vremea se menține rece în toată țara. Cerul va fi predominant noros în sud și est, iar în restul țării va fi variabil, mai mult senin pe timpul zilei, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo, 6 noiembrie. Cum va fi vremea în țară

Temporar vor fi ploi slabe în Oltenia, Muntenia, majoritatea Dobrogei și izolat în sudul Moldovei. La munte, la peste 1800 m, lapovița și ninsoarea vor fi prezente pe parcursul zilei.

Vântul va fi slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi între 9 și 16 grade, iar minimele între 0 și 10 grade. Dimineața și noaptea se va forma ceață local.

Vremea

Vremea. Sursa foto: Pixabay

Zi cu temperaturi scăzute în București

Cerul va fi mai mult noros, cu ploi temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va ajunge la 11–12 grade, iar cea minimă va fi de 7–8 grade.

În următoarele zile, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât normalul perioadei în regiunile extracarpatice, iar în restul țării se vor menține apropiate de valorile obișnuite. Cantitățile de precipitații vor fi mai ridicate decât media în sud și sud-est, în timp ce vestul, nord-vestul și centrul țării vor înregistra secetă locală.

Prognoza meteo 10 noiembrie – 1 decembrie

10-17 noiembrie Temperaturile medii vor fi ușor peste normal în întreaga țară. Precipitațiile vor fi mai ridicate în sud-est, iar în restul regiunilor se vor situa aproape de valorile obișnuite pentru această perioadă a toamnei.

17-24 noiembrie Temperaturile medii vor rămâne ușor peste normal, cu o tendință mai accentuată în sud-est. Cantitatea de precipitații va fi peste medie în vest și nord-vest, iar în restul țării se vor încadra în limite normale.

24 noiembrie – 1 decembrie Valorile termice medii vor fi ușor peste cele specifice săptămânii, mai ales în jumătatea estică a țării. Precipitațiile vor fi în general apropiate de normal. La munte, în primele două nopți se vor înregistra temperaturi pozitive, între 2 și 4 grade, urmate de minime mai scăzute, până la 1-2 grade, cu șanse de valori negative spre mijlocul intervalului, între -2 și 0 grade. Se așteaptă precipitații pe 4 și 5 noiembrie, iar probabilitatea de ploaie va crește în jurul zilelor de 12 și 16 noiembrie.