Prognoza meteo 18, august 2025. Început de săptămână răcoros. Unde apar vijeliile

Prognoza meteo 18, august 2025. Început de săptămână răcoros. Unde apar vijeliileVremea. Sursa foto: Pixabay

Vremea intră într-un proces de răcire în aproape toată ţara, cu un declin mai accentuat al temperaturilor în zonele centrale şi estice, unde valorile termice vor coborî sub media normală a perioadei. În sud şi sud-est, temperaturile se vor menţine ridicate, cu un caracter călduros, în timp ce maximele la nivel naţional vor varia între 23 şi 33 de grade Celsius.

Prognoza meteo, 18 august. Unde apar ploile

Potrivit ANM, temperaturile vor coborî sub valorile normale pentru această perioadă. Doar sudul şi sud-estul vor mai rămâne sub influenţa aerului cald. Cerul va fi variabil, însă după-amiaza se vor semnala înnorări temporar accentuate, însoţite de averse şi descărcări electrice, mai ales în Oltenia, Transilvania, Muntenia şi pe arii restrânse în restul ţării.

Ploile vor fi adesea torenţiale, iar cantităţile de apă vor putea atinge local 20–30 l/mp şi, izolat, chiar peste 40 l/mp. În sud, pe suprafeţe reduse, sunt posibile căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni, dar şi vijelii.

Ciclon, vijelie, vremea

Sursa foto: Arhiva EVZ

Cum va fi vremea pe litoral

Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în special pe parcursul zilei în vest, sud şi sud-est, unde rafalele pot ajunge la 50–70 km/h.

Temperaturile maxime vor varia între 23 şi 33 de grade Celsius, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai ridicate pe litoral şi în Delta Dunării, unde pot urca spre 22 de grade. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, se va semnala ceaţă.

Prognoza meteo, 18 august. Temperaturile se vor menține ridicate în București

În Capitală, temperaturile vor înregistra o uşoară scădere, însă vremea va rămâne călduroasă. Cerul va fi variabil, cu episoade de înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice.

Vântul va sufla moderat, iar valorile termice se vor situa între 30 şi 32 de grade Celsius. De asemenea, minimele vor varia între 15 și 17 grade Celsius. Săptămâna viitoare va fi marcată de o încălzire semnificativă în aproape toată ţara, cele mai mari creşteri de temperatură fiind aşteptate în regiunile vestice şi sud-vestice, arată ANM.

În est şi sud-est, cantităţile de precipitaţii se vor menţine la niveluri normale pentru sfârşitul lunii august.