România, sub asediul vijeliilor. Meteorologii au emis avertizări de vreme severă

România, sub asediul vijeliilor. Meteorologii au emis avertizări de vreme severăfurtuna / sursa foto: arhiva EVZ

În următoarele ore, vijeliile pun stăpânire pe mai multe zone din țară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări nowcasting pentru județele Arad, Timiș și Maramureș, vizând fenomene meteo periculoase precum ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni.

Vremea în țară. Regiunile vizate de avertizările meteorologice

În Arad, localitățile Sântana, Chișineu-Criș, Șimand, Sintea Mare, Zărand și Olari se află între 13:30 și 14:30 sub Cod Galben, cu ploi de 15–25 l/mp, vânt cu rafale de până la 55 km/h și grindină sub 2 cm.

În Maramureș, localitatea Borșa este sub Cod Portocaliu între 13:20 și 14:15. Meteorologii prognozează averse de 20–30 l/mp, descărcări electrice frecvente, rafale de vânt de până la 55 km/h și grindină, cu acumulări de 20–25 l/mp în ultima oră.

Cod portocaliu de în mai multe județe

De asemenea, un Cod portocaliu a fost emis pentru mai multe localități din Arad (Pecica, Secusigiu, Felnac, Iratoșu, Zădăreni) și Timiș (Orțișoara, Pișchia, Mașloc, Fibiș), valabil între 12:40 și 13:50.

În aceste zone se așteaptă ploi de 20–30 l/mp, descărcări electrice frecvente, vânt cu rafale de 50–55 km/h și grindină, cantitățile de apă atingând deja 15–25 l/mp.

Vremea va fi instabilă în următoarele ore

Duminică, 17 august, sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei vor fi afectate de temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) poate atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 36 de grade Celsius.

Ploi și vijelii în mai multe regiuni Meteorologii au emis cod galben pentru intervalul 17 august, ora 12:00 – 18 august, ora 10:00, pentru Transilvania, Maramureș, Banat, nord-vestul Moldovei și zonele montane.

Ploi torențiale

Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50–70 km/h și grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm). Cantitățile de precipitații vor ajunge în intervale scurte la 20–30 l/mp și izolat peste 40–50 l/mp. Fenomene similare se pot manifesta și în Crișana, precum și în zonele subcarpatice ale Olteniei și Munteniei.

În județele Caraș-Severin, Hunedoara și în zonele montane ale județelor Cluj, Alba, Suceava, Neamț și Harghita, se estimează averse torențiale importante, descărcări electrice frecvente și rafale de vânt de 70–90 km/h, cu grindină de medii și mari dimensiuni (3–5 cm). Cantitățile de apă pot ajunge la 40–50 l/mp, izolat depășind 60 l/mp.

Început se săptămână răcoros

Un Cod Portocaliu este valabil între 17 august, ora 21:00 – 18 august, ora 10:00, pentru Maramureș, Suceava, Botoșani, Neamț și zona montană a Bistriței-Năsăud, unde se prognozează averse însemnate cantitativ, cu acumulări de 40–50 l/mp și izolat peste 60 l/mp.

ploaie

Ploaie. Sursa foto: Pixabay

În aceeași perioadă, mare parte din Transilvania și centrul Moldovei sunt sub Cod galben, cu ploi torențiale, descărcări electrice, vânt cu rafale de 50–55 km/h și grindină locală de mici dimensiuni.

În intervalul 18 august, ora 12:00 – 23:00, Oltenia, sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și Carpații Meridionali vor fi afectate de instabilitate atmosferică, cu averse de 20–30 l/mp și izolat peste 40 l/mp, descărcări electrice, rafale de vânt de 50–70 km/h și grindină de mici și medii dimensiuni, arată ANM.

Prognoză specială pentru Capitală

În intervalul 17 august, ora 12:00 și 18 august, ora 10:00, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și ITU ce poate atinge pragul critic de 80. Cerul va fi variabil, iar spre sfârșitul intervalului sunt posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile se vor situa între 15–18°C noaptea și 34–35°C ziua.

În intervalul 18 august, ora 10:00 – 23:00, temperaturile vor scădea ușor, dar vremea va rămâne călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și averse, iar vântul va sufla moderat. Maximele vor ajunge la 30–32°C.

În 17 august, până la ora 21:00, Bucureștiul se va afla sub cod galben pentru caniculă și disconfort termic ridicat.