Prognoza meteo, 14 august. Vreme caldă, dar schimbătoare. După-amiază își fac apariția ploile torențiale

Prognoza meteo, 14 august. Vreme caldă, dar schimbătoare. După-amiază își fac apariția ploile torențialePloaie. Sursa foto: dreamstime.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 14 august. Vremea va fi caldă, dar instabilitatea atmosferică va fi una ridicată. Maxima zilei va atinge 32 de grade Celsius, dar după-amiază vor apărea ploile torențiale.

Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi una ridică pe parcursul zilei. Începând cu orele amiezii, vor apărea ploile torențiale însoțite de tunete și fulgere, în zonele montane și submontane, în nord-est, centru și sud și izolat în restul teritoriul.

Pe arii restrânse, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate, respectic 25-30 de litri/mp și va cădea și grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor de vară.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 22 de grade de Celsius.

Vremea în București

Și în Capitală vremea va fi instabilă. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, iar apoi se va înnora treptat. După-amiază se vor înregistra averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 16-18 grade Celsius.

Vremea la mare

Pe litoral, vremea va fi călduroasă, dar schimbătoare. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și noaptea, când pot apărea câteva ploi de vară. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 19 și 22 de grade Celsius. Temperatura apei mării are între 23 și 26 de grade Celsius.

Vremea în principalele orașe din țară

Iată ce temperaturi se vor înregistra în cele mai mari orașe din România:

Brașov: 24 de grade Celsius;

Iași: 29 de grade Celsius;

Cluj-Napoca: 28 de grade Celsius;

Constanța: 27 de grade Celsius;

Bacău: 28 de grade Celsius;

Timișoara: 30 de grade Celsius;

Oradea: 30 de grade Celsius;

Sibiu: 28 de grade Celsius;

Giurgiu: 30 de grade Celsius;

Galați: 31 de grade Celsius;

Arad: 31 de grade Celsius;

Piatra Neamț: 24 de grade Celsius;

Ploiești: 28 de grade Celsius;

Pitești: 28 de grade Celsius;

Buzău: 30 de grade Celsius;

Brăila: 33 de grade Celsius;

Craiova: 28 de grade Celsius.