Procurorul „Portocală”. Amenințări DURE pentru un MARTOR în dosarul Ponta

Procurorul „Portocală”. Amenințări DURE pentru un MARTOR în dosarul Ponta

Martorul cheie din dosarele Ponta-Ghiţă a început să vorbească despre abuzurile procurorului Negulescu – Portocală, spunând că fost anchetat şi ameninţat cu închisoarea, totul pentru a da declaraţii false despre Sebastian Ghiţă.

Răzvan Alexe spune, pentru RomaniaTV, că fost anchetat şi ameninţat cu închisoarea, totul ca să dea declaraţii false despre Sebastian Ghiţă. "Mi-a şi spus: Domne, tu nu înţelegi că eu cu Sebastian Ghiţă suntem ca un tren pe calea ferată? Suntem două şine care nu se întâlnesc niciodată. Acum de-abia se coace cozonacul şi macazul se schimbă şi liniile se vor întâlni undeva, iar când se vor întâlni, va păţi ca Teodor Berna. Va fi o explozie şi vreau să mă ajuţi cu chestia asta. (...) Ulterior am dat o declarataţie şi a pus presiune şi sub amenintarea ca voi fi rearestat dacă nu voi spune ceva de Ghiţă. Dar dosarele erau deja la DNA", spune Alexe.

Martorul dă de înțeles că procurorul Negulescu avea influență în DNA încă dinainte de a lucra în instituție, "Dânsul a putut face presiunile maxime asupra noastră când era la Curte de Apel. Adică ştiu din surse sigure şi pot să vă spun şi nume dacă vreţi. Dacă azi oamenii erau chemaţi la DNA în vreun dosar, erau apoi chemaţi la Parchetul Curţii de Apel de Negulescu să-i preseze şi la DNA să declare anumite lucruri care-l interesau pe el, pe care le pregătise el la procuratura de pe lângă Curtea de Apel şi le declina către DNA Prahova", explică acesta.

Mai mult, Răzvan Alexe spune că în mai multe dosare instrumentate de DNA Ploiești, o persoană poate să aibă calitate de martor, dar şi calitate de martor protejat în acelaşi timp. "Identităţile protejate au apărut în varianta în care eu dacă declaram ceva nereal şi ca să nu ştie lumea că eu sunt cel care declară nereal, îmi dădea identitate protejată să nu fie combătut în instanţă", spune Răzvan Alexe.