Prințul Harry acuză tentative de sabotare a împăcării cu regele Charles
- Raluca Dan
- 28 septembrie 2025, 11:30
Prințul Harry. Sursa foto: Captură video Youtube
Prințul Harry a sugerat că există persoane care vor să îi saboteze împăcarea cu regele Charles și a respins articolele din presă despre recenta lor întâlnire, potrivit The Guardian.
Întâlnirea dintre prințul Harry și regele Charles
Harry s-a întâlnit cu regele pentru prima dată după aproape doi ani, pe 10 septembrie, la Clarence House din Londra. Potrivit The Sun, întrevederea ar fost „în mod clar formală”, iar Harry ar fi spus în glumă că s-a simțit mai degrabă ca un „vizitator oficial” decât ca un membru al familiei regale.
Ziarul a citat, de asemenea, surse apropiate lui Harry, care au negat că acesta ar fi spus că se simte ca un „vizitator oficial”. Purtătorul de cuvânt al prințului a adăugat că citatele atribuite lui Harry sunt „o invenție pură, alimentată, se poate presupune, de surse care intenționează să saboteze orice reconciliere între tată și fiu”. Totuși, acesta nu a specificat de la cine ar putea veni informația.
Prințul Harry ar fi confirmat o parte din conținutul articolului
The Sun a afirmat că prințul a confirmat o parte din conținutul articolului, declarând pentru The Guardian că „i s-a acordat ieri dreptul de a răspunde înainte de publicare și a ales să nu comenteze relatarea detaliată a întâlnirii prezentată de The Sun”.
Purtătorul de cuvânt al lui Harry a corectat unele relatări legate de schimbul de cadouri dintre el și rege. The Sun scrisese inițial că fusese oferită o fotografie înrămată cu familia ducelui și ducesei de Sussex, dar acesta a respins afirmația și a precizat că, deși ar fi preferat ca astfel de detalii să rămână private, el a primit un alt cadou.

Prințul Harry, intrând la întâlnirea cu Regele Charles. sursa: captura ITV
„Deşi am fi preferat ca astfel de detalii să rămână private, de dragul corectitudinii putem confirma că a fost oferită o fotografie înrămată, însă imaginea nu conţinea ducele şi ducesa”
Întâlnirea a durat aproape o oră
Întâlnirea privată dintre Harry și Charles, care a durat 54 de minute, a avut loc după ce ducele de Sussex a declarat pentru BBC, în luna mai, că „i-ar plăcea o reconciliere” cu familia sa. După întâlnire, Harry a participat la recepția Invictus organizată la Gherkin, în Londra. Întrebat cum se simte tatăl său, el a răspuns: „Da, se simte foarte bine, mulțumesc”.
Ultima apariție publică a celor doi împreună a avut loc în februarie 2024, la scurt timp după ce regele a fost diagnosticat cu cancer anul trecut.