Primul MESAJ al Elenei Udrea după arestare: Am o veste bună şi una rea

Primul MESAJ al Elenei Udrea după arestare: Am o veste bună şi una rea

Elena Udrea a scris, pe Facebook, un mesaj pentru susţinătorii ei, imediat după ce magistraţii ICCJ au admis cererea procurorilor DNA de arestare preventivă în dosarul Microsoft.

”Nu poţi pune cătuşe adevărului! După acest lucru mă ghidez în această perioadă. Aşa că voi încerca, aici, pe facebook, să comunic cu voi şi să spun adevărul aşa cum îl ştiu eu. Ca să nu isc vreo dezbatere, fac precizarea că nu am acces la telefon sau internet, mesajele pe care le veţi vedea fiind transmise prin intermediul avocatului.

După decizia din această seară a ÎCCJ, am o veste rea şi una bună: • Vestea rea este că s-a dispus arestarea mea preventivă pentru 30 de zile. Am încredere însă că, în urma apelului, această măsură va fi ridicată. Probabil, luni. • Vestea bună este că judecătorul a invalidat încă două capete de acuzare ale procurorilor care mi-au cerut arestarea în dosarul Microsoft: o acuzaţie de trafic de influenţă şi cea rămasă de spălare de bani. Practic, acuzaţiile de spălare de bani au căzut.

Vă mulţumesc pentru mesajele de susţinere şi pentru încrederea voastră. Înseamnă foarte mult pentru mine în acest moment”,  a fost mesajul Elenei Udrea de pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Poti pune catuse Elenei Udrea, dar nu poti pune catuse adevarului”, este mesajul postat pe pagina de Facebook al fostului ministru.

Elena Udrea a transmis prima data mesajul „Poti pune catuse Elenei Udrea, dar nu poti pune catuse adevarului” marti seara, la iesirea din sediul DNA, dupa ce procurorii anticorupție au decis retinerea sa pentru 24 de ore in dosarul Microsoft.