DJ/ Sursa foto Pixabay
Din cuprinsul articolului
Într‑o lume în care festivalurile de muzică electronică adună zeci de mii de oameni și DJ‑ii celebri câștigă milioane de dolari pentru un singur set, începuturile fenomenului rămân surprinzător de puțin cunoscute publicului larg, potrivit Britannica.
Pentru a înțelege cine a fost “primul DJ”, trebuie să privim istoria muzicii și tehnologia care a făcut posibilă această profesie — de la primul radio până la cluburile urbane ale secolului XX.
Primul DJ din lume
Când vorbim despre originea DJ‑ingului, istoricii identifică o figură puțin cunoscută: Ray Newby, un adolescent din California, care în 1909, la numai 16 ani, a început să difuzeze muzică gramofonată printr‑un mic post de radio.
La acea vreme, radio‑ul era o tehnologie abia în dezvoltare, iar ideea de a reda în mod structurat muzică pentru un public ascultător era, de fapt, una dintre primele forme ale rolului pe care îl asociem astăzi cu DJ‑ul: selectarea și prezentarea muzicii către ascultători.
Ray Newby nu era DJ în sensul modern — nu avea mixer, nu mixa două piese împreună și nici nu punea muzică pentru o mulțime într‑un club. Totuși, prin faptul că reda melodii și le organiza pentru public, el a reprezentat o bornă timpurie în evoluția profesiei care avea să se definească decenii mai târziu.
Acest rol pionier a fost posibil doar datorită dezvoltării tehnologiei radio, care a fost încă de la început un catalizator al modului în care publicul ascultă muzica.
Cum a apărut termenul „disc jockey”
Abia în 1935, nouăzeci de ani după apariția primului Radio, a fost inventat termenul „disc jockey”. Creditul îi aparține jurnalistului și comentatorului de radio american Walter Winchell, care îl folosea pentru a descrie persoanele care puneau discuri la radio.
Ideea de „jockey” (literal „călăreț”) se referea la modul în care acești oameni „manevrau” discurile pe aer — un termen care avea să rămână și să evolueze în cultura pop globală.
Odată definit, rolul de DJ a început să prindă contur. La posturi radio de mare impact din Statele Unite și Marea Britanie, numele DJ‑ilor devenea tot mai cunoscut publicului. Emisiunile în care aceștia programau muzică aveau un public fidel, iar DJ‑ii deveneau, la rândul lor, personalități de radio.
În anii ’30 și ’40, DJ‑ii de radio precum Al Jarvis (Los Angeles) sau Martin Block (New York) nu doar că redau discuri, dar dau culoare emisiunilor prin comentarii, interacțiuni cu ascultătorii și selecții muzicale atent gândite.
Martin Block, de exemplu, era cunoscut pentru emisiunea Make Believe Ballroom, în care intrarea pe post a melodiilor era programată strategic pentru a crea o stare sonoră unitară pentru ascultători — o idee care a influențat ulterior modul în care DJ‑ii de club construiesc seturile muzicale.
Revoluția mixajului
La mijlocul secolului XX, odată cu răspândirea pick‑upurilor electrice și a tehnologiilor de reproducere a sunetului, DJ‑ii au început să se mute din studiourile radio către sălile de dans și cluburi. A fost un pas major: muzica nu mai era doar difuzată, ci devenea parte dintr‑o experiență socială colectivă.
Un moment important în această tranziție a fost în 1943 în Anglia, unde britanicul Jimmy Savile este menționat în cronici ca unul dintre primii DJ‑i care au organizat petreceri unde muzica era redată continuu din două pick‑upuri.
Această tehnică, de a avea două platanuri pentru a asigura o continuitate muzicală pentru dansatori, a pus bazele multor tehnici ulterioare de mixaj care vor deveni caracteristice pentru DJ‑ii de club.
Până în anii ’60, orașe precum New York, Chicago și Kingston deveniseră centre vibrante ale culturii muzicii de petrecere. În New York, un nume iese în evidență: Francis Grasso, un DJ care a introdus tehnica de beatmatching — adică potrivirea ritmului între două piese astfel încât tranziția să fie aproape imperceptibilă și fluidă.
Aceasta nu era doar o tehnică tehnică: era începutul unei estetici sonore care avea să conducă cluburile din întreaga lume în următoarele decenii. Grasso și DJ‑ii care l‑au urmat au transformat DJ‑ingul dintr‑o prezentare pasivă a muzicii într‑o artă activă, în care interpretarea și selecția deveneau esențiale.
Rolul DJ‑ului a continuat să evolueze: în Jamaica, sound‑system‑urile de stradă și DJ‑ii locali au influențat apariția hip‑hop‑ului prin practicile lor inovatoare; în Statele Unite și Europa, scena disco și apoi house au ridicat DJ‑ingul la rang de cultură mainstream.
