Primele zăpezi din acest sezon. România, sub influența aerului polar din Câmpia Rusă

Primele zăpezi din acest sezon. România, sub influența aerului polar din Câmpia RusăSursa foto. Pixabay

Meteorologii anunță o răcire accentuată în aproape toată țara, iar la munte se așteaptă lapoviță și ninsori. La altitudini mari este posibil să se formeze un strat de zăpadă, iar temperaturile vor rămâne mai scăzute decât în mod normal până spre jumătatea lunii octombrie.

Ninsori și lapoviță

Precipitațiile sunt în extindere, vor veni local în majoritatea regiunilor, iar luni vor ocupa cam toată țara.” El a precizat că „prin Transilvania și zona de munte vor fi și moderate cantitativ, în sensul că așteptăm să se acumuleze pe alocuri și 15 l/m²”, a spus un meteorolog ANM.

Specialistul a mai adăugat că „circulația aerului se va reorienta în zilele următoare din sector nord-estic, ceea ce înseamnă pătrunderea unui aer mai rece, polar, dinspre Câmpia Rusă”. Din această cauză, vremea va fi rece la altitudini de peste 1.800 de metri.

Ninsoare

Ninsoare. Sursa foto: Pixabay

„Luni spre marți ne așteptăm și la lapoviță și ninsori și este posibil să se depună un strat de câțiva centimetri, mai ales în jumătatea de nord a Carpaților Orientali”, a completat Mihai Timu.

Vremea în următoarea perioadă

Până pe 8-10 octombrie, meteorologii estimează că temperaturile vor fi, în general, sub normalul perioadei, iar aerul rece va persista în special în regiunile estice ale țării. În intervalul 29 septembrie – 6 octombrie, precipitațiile vor fi local excedentare în sud-vest, iar în restul teritoriului cantitățile de ploaie vor fi apropiate de valorile obișnuite.

vremea

Vremea. Sursa foto arhiva EVZ

Când se încălzește vremea

Pentru perioada 6 – 13 octombrie, temperaturile medii vor reveni aproape de normal, iar precipitațiile se vor situa în general la media multianuală, potrivit prognozei ANM. În săptămâna 13 – 20 octombrie, valorile termice vor rămâne apropiate de normal în întreaga țară, iar cantitățile de precipitații ar putea fi ușor deficitare în zonele extracarpatice, în timp ce în rest vor fi apropiate de media obișnuită.

Meteorologii recomandă prudență la drumuri, mai ales în zonele montane, unde stratul de zăpadă ar putea afecta circulația, și atenție la îmbrăcămintea de sezon, având în vedere temperaturile mai scăzute decât în mod obișnuit pentru această perioadă.

Ne puteți urmări și pe Google News