Primele audieri după violențele antisemite din Amsterdam
- Andrei Arvinte
- 11 decembrie 2024, 14:53
Cinci suspecţi sunt audiaţi, astăzi, de un tribunal olandez, dintre care unul pentru tentativă de omor prin imprudenţă, în urma atacurilor asupra suporterilor israelieni, la Amsterdam, în noiembrie. Fanii lui Maccabi Tel Aviv au fost agresați pe străzile din Amsterdam după meciul cu Ajax.
Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, se vor confrunta cu un complet de trei judecători la un tribunal din Amsterdam.
Alţi doi suspecţi urmează să compară joi. Toţi cei şapte au fost acuzaţi de acte de violenţă, a declarat parchetul olandez.
Primul care va compărea miercuri în faţa judecătorilor este un tânăr de 19 ani, acuzat de violenţe comise în jurul stadionului Ajax, Johan Cruyff Arena. Bărbatul ar fi strigat sloganuri antisemite şi ar fi aruncat cu pietre în direcţia poliţiştilor.
Tentativă de omor prin imprudenţă
Un tânăr în vârstă de 22 de ani din regiunea Eindhoven este acuzat de tentativă de omor prin imprudenţă, a anunţat parchetul. Acuzaţia împotriva sa se referă la agresiuni comise în apropierea Pieţei Dam, principala piaţă din capitala olandeză.
Pe lângă cei şapte suspecţi care vor fi audiaţi în această săptămână, cel puţin alte şase persoane sunt, de asemenea, acuzate în legătură cu violenţele care au avut loc în acea seară şi în zilele care au urmat. Trei dintre aceşti suspecţi sunt minori, iar cazurile lor vor fi judecate cu uşile închise.
Cinci persoane au fost spitalizate
Violenţele de la Amsterdam din noiembrie au şocat lumea întreagă. Cel puțini 10 israelieni au fost răniți în atacurile de la Amsterdam asupra suporterilor Maccabi Tel Aviv.
În noaptea de 7 spre 8 noiembrie, după un meci între Ajax Amsterdam şi Maccabi Tel Aviv, suporterii echipei israeliene au fost urmăriţi şi bătuţi pe străzile capitalei olandeze.
Autorităţile au raportat că cinci persoane au fost spitalizate pentru scurt timp în urma atacurilor, care au fost calificate drept antisemite de Ţările de Jos şi de mai multe ţări occidentale.
Situația a fost atât de grave, încât premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că au fost trimise avioane de salvare, pentru a-i aduce acasă pe suporterii Maccabi Tel Aviv.
"Un moment negru"
Primarul Amsterdamului, Femke Halsema, a calificat violențele drept „un moment negru” pentru oraș și a condamnat atacurile anti-semite asupra suporterilor israelieni. Ea a criticat incapacitatea forțelor de ordine de a preveni aceste acte, precum și faptul că o mare parte dintre persoanele violente au putut să scape, în ciuda prezenței masive a poliției.
Pe teren, Ajax a dominat categoric, învingând Maccabi Tel Aviv cu 5-0, însă victoria a fost umbrită de incidentele grave din afara stadionului.