„Prime Time”- Ștefan Florescu: „Fără ajutorul PMP-ului, ar fi greu să câștige Nicușor Dan”
- Carmen Alecu
- 30 iunie 2020, 13:12
Invitatul lui Laurențiu Botin în emisiunea „Prim Time”, pe evz.ro, consideră că interesele personale și interesele de partid trebuie lăsate la o parte. „Pentru că numai așa putem stârpi ciuma roșie din primăriile de sector și din Primăria Generală”.
Candidatul la Primăria sectorului 6, Ștefan Florescu, a declarat în emisiunea „Prime Time”, pe evz.ro, că cel mai important lucru în momentul de față este crearea unei drepte puternice. Florescu susține că fără sprijinul PMP, Nicușor Dan nu are nicio șansă la Primăria Generală a Capitalei.
„Fără ajutorul PMP-ului ar fi greu să câștige Nicușor Dan. Sunt foarte mulți oameni care vor să voteze o dreaptă unită. Sunt nehotărâți care, în momentul de față, nu știu pe cine vor să voteze. Dar, în cazul în care vor vedea că se vrea ceva, se vrea o schimbare la nivel de capitală, cu siguranță vor fi mulți electori care vor merge și vor vota. Se va crea valul de dreapta și vor vota Nicușor Dan.
Eu îmi doresc o dreaptă unită, pentru că numai așa putem stârpi ciuma roșie din primăriile de sector și din Primăria Generală. Sper ca și liderii politici să înțeleagă acest lucru. Și să se grăbească puțin, pentru că timpul este foarte scurt.
Să lase interesele personale, interesele de partid, să le lase la o parte. Să se gândească la oameni. Oamenii așteaptă un candidat de dreapta pe fiecare sector. Un candidat care să merite să fie primarul lor”, a declarat Ștefan Florescu, vicepreședinte al PMP.
„E foarte simplu să te măsori. Te măsori din ochi”
Ștefan Florescu a mai spus că măsurătorile electorale sunt foarte simplu de făcut. Notorietatea personală e cea mai vizibilă măsurătoare și cea mai ușor de înțeles de către votant.
„E foarte simplu să te măsori. Că dacă ai notorietate și ai intenție de vot din partea electoratului, e simplu: te măsori din ochi. Nici nu trebuie să plătești vreun...
Ideea este că la București, în momentul de față, Capitala și toate sectoarele sunt roșii. Și au prima șansă în cazul în care dreapta nu se va uni. Dacă politicienii, dacă liderii partidelor nu înțeleg să lase orgoliile la o parte și să se gândească, în primul rând, la oameni, ceea ce n-au făcut până acum...”, a mai spus Ștefan Florea.