Primarul din Tulcea recunoaște implicarea în protejarea unor firme: Dosarul merge în instanță

Primarul din Tulcea recunoaște implicarea în protejarea unor firme: Dosarul merge în instanțăIlie Stefan primar Tulcea Sursa foto: Facebook

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a fost trimis în judecată, după ce a recunoscut acuzațiile de corupție formulate de DNA. Edilul ar fi intervenit în favoarea unor firme care încălcau normele de mediu, folosindu-și influența asupra fostului șef al Gărzii de Mediu, Dorin Meran, condamnat anterior pentru luare de mită.

Influență politică și favoruri ilegale

Conform DNA Constanța, Ștefan Ilie ar fi acționat în perioada iunie-iulie 2023, când ocupa și funcția de președinte al PNL Tulcea. El i-ar fi cerut lui Meran să evite sancționarea unor companii și să oprească inspecțiile la primăriile conduse de membri PNL. Refuzul ar fi atras amenințări legate de pierderea funcției și sprijinului politic.

Legături cu o condamnare precedentă

Dosarul lui Ilie este conectat cu cazul lui Dorin Meran, prins în flagrant în 2023, când a cerut și primit mită 25.000 de lei pentru a reduce sancțiunile aplicate unei firme. Și Meran a semnat un acord de recunoaștere cu DNA și a primit o pedeapsă cu suspendare după ce a fost prins luând mită.

Dosarul lui Ștefan Ilie. Captură ecran portal.just.ro

Dosarul lui Ștefan Ilie. Sursa: Captură ecran portal.just.ro

Recunoaștere și consecințe pentru primarul de Tulcea

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Tribunalului Tulcea, conform procedurilor legale. Dosarul penal cu numărul 40/88/2025 a fost înregistrat la Secția Penală, pe data de 17 ianuarie 2025 cu obiectul „sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției“ și având ca inculpat pe Ilie Ștefan.

Tribunalului Tulcea a fixat primul termen de judecată pe data de 4 martie 2025. Totuși, chiar dacă va fi condamnat în primă instanță, mandatul lui Ștefan Ilie nu va fi automat afectat, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă.

Ne puteți urmări și pe Google News