Preşedinta partidului Moldova mare rămâne „robul credincios” al Kremlinului. Iniţiativa lansată de Victoria Furtună
- Julieta Savitchi
- 3 decembrie 2025, 23:40
Victoria Furtună/ Sursa foto: Facebook/ Victoria FurtunăRepublica Moldova. Fosta procuroră anticorupţie, Victoria Furtună, acum preşedintele partidului Moldova Mare, a lansat iniţiativa ca ziua de 2 decembrie să fie decretată sărbătoare naţională – Ziua statalităţii moldoveneşti.
Iniţiativa a fost lansată în cadrul unei conferinţe, numită „ştiinţifico-practică” , dedicată proclamării Republicii Democratice Moldoveneşti, o structură administrativ-teritorială formată la 2 decembrie 1917 în locul guberniei ruseşti Basarabia, care a supravieşuit mai puţin de patru luni.
La conferinţă au fost prezente mai mult persoane de vârsta a treia, iar în prezidium, alături de ce care îi scria lui Ilan Şor că îi este „rob credincios”, au fost prezenţi fostul preşedinte Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, şi Anatolie Dubrovschi, un pretins savant, care propagă statalitatea şi limba moldovenească.
La conferinţă au mai fost văzuţi Tatiana Costachi şi avocatul Igor Hlopeţchi, activişti ai partidului Moldova mare, afiliat lui Ilan Şor, incluşi în lista formaţiunii pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Victoria Furtună alături de Vladimir Voronin/ Sursa foto: Facebook Victoria Furtună
Discursul Victoriei Furtună la conferinţă
„Să declarăm Ziua naţională a statalităţii moldoveneşti contemporane pe care să o sărbătorim în fiecare an la 2 decembrie”, a declarat Victoria Furtună sub aplauzele celor prezenţi la conferinţă.
Fosta procuroră a declarat că „în 1917, în doar 4 luni, străbunicii noștri au creat statul moldovenesc complet: Parlament, Armată, Bancă, Constituție și limbă moldovenească.
Noi, în 34 de ani, ne-am șters singuri numele din Constituție. Astăzi statul și identitatea moldovenească pot dispărea până în 2035 prin unire, federalizare rusă sau colaps demografic”.
Iar pentru a păstra „identitatea moldovenească”, Furtună a propus proclamarea zilei de 2 decembrie Ziua națională a statalității moldovenești, predarea obligatorie a „istoriei Moldovei” în şcoli, păstrarea în Constituţie a sintagmelor „”limba şi poporul moldovenesc”, precum şi edificarea monumentelor eroilor „noştri”, fără ca să specifice cine sunt aceşti eroi.

Auditoriul Victoriei Furtună/ Sursa foto: Facebook/ Victoria Furtună
Atac în adresa unioniştilor
Victoria Furtună a lansat atacuri în adresa adepţilor unirii cu România.
„Patriotul adevărat îşi respectă ţaraşi îşi respectă vecinii exact aşa cum sunt. El nu-şi vinde identitatea pentru aplauze şi nu-şi transformă „viziunile” în politică de reţea. Unionistul, însă, nu e în stare nici măcar să-şi cinstească ţara în care trăieşte – dar vorbeşte zi de zi despre iubirea faţă de alta”, a „argumentat” Victoria Furtună.
Fosta procuroră a menţionat cu sarcasm că i-a felicitat pe toţi cu Ziua României, inclusiv pe „cei care nu cred în Moldova”. Dar aceştea „n-au avut curajul şi demnitatea să felicite ţara care le oferă viaţă, muncă, familie şi viitor”.
Ce a uitat Victoria Furtună
Victoria Furtună a uitat sau a ingnorat faptul că Republica Democrată Moldovenească a servit ca o punte de a scăpa de sub ocupaţie rusească şi a se uni cu România.
Pe 2 decembrie stil nou sau 15 decembrie 1917 stil vechi, Sfatul Ţării, sub preşedinţia lui Ion Inculeţ, fost vice-comisar al guvernului provizoriu în Basarabia, declară întemeierea Republicii Democratice Moldoveneşti. Scopul noii republicii era renaşterea naţională a moldovenilor români, promovarea reformei agrare, a învăţământului şi altele.
La baza constituirii şi denumirii republicii a fost pus criteriul naţional, iar republica a fost botezată moldovenească pentru a accentua caracterul românesc al provinciei şi faptul că, din punct de vedere istoric, spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost parte integrantă a vechii Moldove, de la care, în 1812, a fost rupt şi anexat de Rusia ţaristă.
Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat independenţa la 24 ianuarie 1918, o dată aleasă nu întâmplător, întrucât coincidea cu actul de Unire al Moldovei cu Muntenia din 1859 şi anticipa astfel actul istoric din 27 martie 1918 de Unire cu România.
Cum a ajuns Victoria Furtună „robul credincios” al lui Ilan Şor
După demisia din Procuratura Anticorupţie, Victoria Furtună, acum lideră a partidului Moldova Mare, s-a lansat în politică pentru banii Kremlinului. Aceasta a avut acelaşi curator de la Moscova ca şi alte partide afiliate lui Ilan Şor.
Iar misiunea pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie a fost de a atrage voturile simpatizanţilor partidelor afiliate lui Ilan Şor, precum şi ale electoratului pro-european, dezamâgit de clasa politică.
„Sunt un rob credincios. Dacă Șor și Rusia vor victorie, o voi obține”, i-ar fi spus Victoria Furtună curatorului său de la Moscovă, într-o convorbire ajunsă publică pe Internet.
Scurgerea de informaţie conține documente atribuite organizației „Eurasia”, proiectului „InfoLider”, şi call centerului Blocului „Victorie”.
Partidul condus de Victoria Furtună ar fi obţinut doar pe parcursul ultimilor trei luni înainte de alegerile parlamentare peste jumătate de milion de euro de la ruşi pentru finanţarea activităţii partidului în perioada electorală.
Potrivit documentului făcut public, grosul banilor, 200.000 de euro, a fost alocat strategii și pconsultanță politică. 100 de mii de euro au fost sacrificate pentru elaborarea a patru spoturi video de scurt metraj și a 12 materiale video pentru rețele sociale.
Promovarea pe Facebook, Instagram, TikTok și Google ar fi costat 40.000 de euro. Alte 12 mii de euro au fost alocate pentru sondaje, 20 de mii de euro pentru cheltuieli logistice , iar 40 de mii de euro doar pentru salariile echipei digitale.