Preșcolarii și elevii vor primi zilnic legume, fructe, lactate și cornuri

Preșcolarii și elevii vor primi zilnic legume, fructe, lactate și cornuri

Deputații au adoptat, ieri, un proiect de lege pentru aprobarea O.G. nr. 13/2017 prin care toți preșcolarii și școlarii din România, de la stat și de la privat, vor primi zilnic, până în anul 2023, câte o masă constând în fructe, legume, banane, lapte și produse de patiserie.

Practic, noua lege unifică cele două programele școlare, cel prin care se încurajează consumul de legume și fructe și cel prin care se încurajează consumul de lapte, și le aliniază la directivele UE privind „Programul pentru școli”, în încercarea de a stăvili „tendința de scădere a consumului acestor produse în rândul copiilor”, „precum și persistența fenomenului de obezitate infantilă cauzată de obiceiuri alimentare nesănătoase”, se arată în expunerea de motive.

Educație

Programul prevede și dezvoltarea laturii educaționale. „În Școli se va face educație pentru sănătate, în special nutrițională, reguli de igienă și adoptarea unui stil de viață sănătos. Pe termen mediu-lung sperăm la o scădere a bolilor condiționate alimentar, în condițiile în care aproape 30% din copii sunt supraponderali sau obezi. Totodată este încurajată producția și consumul de produse alimentare autohtone”, a arătat deputatul Tudor Ciuhodaru.

Ne puteți urmări și pe Google News