România nu va mai cunoaște un nou lockdown, iar economia va rămâne deschisă, în perioada următoare a pandemiei. Declarația a fost făcută de premierul Florin Cîțu în cadrul videoconferinței „Bursa în anul crizei sanitare şi al incertitudinilor economice”.
Premierul a afirmat că nu mai doreşte un lockdown total, ci o economie deschisă – atât cât se poate în această perioadă. Florin Cîțu a declarat că este nevoie de o economie funcțională, sănătoasă, dar și de oameni sănătoși.
„Am spus că putem avea o economie deschisă și că ne putem lupta și cu pandemia, în același timp. Avem nevoie de o economie sănătoasă, de resurse, pentru a avea oameni sănătoși, pentru a pune resurse în sistemul de sănătate, pentru a avea paturi ATI și să plătim doctorii, să le dăm un spor. Dar avem nevoie și de oameni sănătoşi pentru a avea o economie puternică, a declarat premierul.
Florin Cîțu a subliniat că o economie puternică, competitive în Uniunea Europeană și la nivel global reprezintă obiectivul său.
„Tot ce facem noi prin actul de guvernare trebuie să aibă ca resultat o economie puternică, competitivă, care să stea pe picioarele ei şi să nu mai avem acea atidudine de a aştepta să vină investitorii la noi. Nu. Trebuie să intrăm în terenul de joc să atragem investiţii”, a mai declarat premierul.
Măsuri adoptate de Guvern în favoarea companiilor
Pe de altă parte, premierul a precizat că statul a făcut două lucruri pentru companiile românești. În primul rând a injectat lichidități în economie, iar în al doilea rând a intervenit la nivelul legislației pentru a ajuta firmele românești să se capitalizeze.
„Sunt două lucruri pe care le-a făcut statul, anul trecut. Unu, a injectat lichiditate în economie, prin această emisiune de tituluri Fidelis, în valoare de un milliard de euro. În al doilea rând am modificat legislația care a ajuntat la capitalizarea companiilor românești.
Uitându-ne la experiența ultimilor 20 – 30 de ani, o problemă structurală în România este faptul că avem companii private cu o capitalizare negativă. Am creat această motivație pentru companii, ca să se capitalizeze. Este un program care se derulează pe cinci ani, cu bonficiații de 15% pe an, din impozitul pe profit (…). Este foarte important să avem aceste companii capitalizate. Sunt două măsuri care au ajutat piața de capital”, a declarat Florin Cîțu.