Premierul din Bosnia și Herțegovina a fost condamnat la patru ani de închisoare. Fadil Novalic este acuzat de corupție
- Andra Puiu
- 5 aprilie 2023, 18:25
Fadil Novalic, premierul din Bosnia și Herțegovina, a fost condamnat la patru ani de închisoare. Oficialul este implicat într-un dosar privind mai multe achiziții făcute în perioada pandemiei de Covid-19.
Fadil Novalic a fost condamnat miercuri, 5 aprilie, la patru ani de închisoare pentru corupție. Premierul din Bosnia și Herțegovina este implicat într-un dosar de delapidare privind achiziţia unor ventilatoare chinezeşti care urmau să fie folosite în secţiile de ATI în timpul pandemiei de COVID-19. Este vorba de peste 100 de astfel de aparate, în valoare de 5,4 milioane de euro, care au fost cumpărate în anul 2020 din China.
Ventilatoarele urmau să ajungă în spitalele federaţiei croato-musulmane, una din cele două entităţi care compun statul Bosnia şi Herţegovina. Ulterior, s-a constatat faptul că aceste aparate nu erau corespunzătoare pentru tratarea bolnavilor de Covid-19. Nu numai Novalic a fost condamnat la închisoare, ci și alte două persoane.
Alte două persoane au fost condamnate în același dosar
Este vorba de șeful protecției civile locale, Fahrudin Solak, și omul de afaceri, Fikret Hodzicha, care au primit o pedeapsă de șase, respectiv cinci ani de închisoare. Ministrul Finanțelor, Jelka Milicevic, a fost absolvită de acuzația că nu a împiedicat actul de delapidare. Cei trei condamnați au fost acuzați că au obținut foloase băneşti personale din resursele statului. De asemenea, ei au fost învinovățiți și de luare de mită, abuz de putere, spălare de bani şi falsificarea şi distrugerea de documente oficiale.
Procuratura din Bosnia a deschis o anchetă când a observat că acel contract pentru ventilatoare a fost încheiat fără să se facă o licitație publică. Compania care a câștigat contractul era una privată care avea drept principală activitate cormețul cu fructe şi legume. Ventilatoarele au fost achiziționate la prețuri foarte mari și erau, de fapt, fabricate pentru ambulanţe. Acest lucru înseamnă că erau inadecvate utilizării în mediul spitalicesc.
Novalic nu s-a prezentat la tribunal, dar a transmis un mesaj pe rețelele sociale. „Aceasta este doar pauză, lupta continuă. Decizia de primă instanță nu face decât să confirme ceea ce am spus de la început, că aceasta este o confruntare politică, al cărei rezultat a fost cunoscut, și nu un proces echitabil”, a scris premierul, potrivit BalkanInsight.