Cum apără Poliția Română legea: Patru polițiști, reținuți pentru luare de mită într-un dosar de corupție

Cum apără Poliția Română legea: Patru polițiști, reținuți pentru luare de mită într-un dosar de corupțiePoliție. Sursa foto: Martin Brayley | Dreamstime.com

Șapte persoane, dintre care patru sunt polițiști din Brașov, au fost reținute într-un dosar de corupție. Ceilalți trei oameni sunt acuzați și că au dat mită pentru a obține serviciile oamenilor legii. Au fost făcute 20 de percheziții domiciliare.

Procurorii Direcției Generale Anticorupție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Covasna, coordonați de procurorul de caz din Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, au făcut 20 de percheziții domicilare în Brașov, Poiana Brașov, Râșnov, Moeciu, Dumbrăvița, Hărman și Hălchiu. Trei dintre deschinderi au fost făcute la sediile unor instituții publice, iar două la structurile de poliție ale IPJ Brașov.

Au fost arestate șapte persoane în urma perchizițiilor, dintre care patru sunt polițiști. Este vorba de un agent de la Poliția Poiana Brașov, un polițist rutier de la Poliția Râșnov și doi agenți de poliție de la SPRPCIV Brașov, care erau examinatori și evaluatori. Procurorii au stabilit că două dintre celelalte persoane care au fost arestate au dat mită în schimbul obținerii permisului de conducere, iar ultimul a fost complicele prin care suma de bani a ajuns la examinatori.

Agenți de poliție din Brașov, acuzați de corupție

Perchezițiile de duminică, 26 martie, sunt parte dintr-un dosar penal în care se fac cercetări privind „săvârșirea, de către funcționari MAI din cadrul IPJ Brașov și SPCRPCÎV Brașov, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, favorizarea făptuitorului și instigare la conducerea unui unui vehicul fără permis de conducere”. Anchetatorii au primit informații privind agenții de poliție arestați, care ar fi pretins și primit mită în perioada septembrie 2022-martie 2023. Cei patru agenți de poliție au intrat în posesia unor sume de bani și a unor alte bunuri.

Procurorii au mai transmis că există informații că polițiștii nu au aplicat legislația atunci când au observat încălcări ale regulilor de circulație pe drumurile publice. „De asemenea, unul dintre polițiști ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reținuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situație, prin activitățile întreprinse, polițistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară prin îngreunarea cercetărilor”, a transmis DGA. De asemenea, polițiștii din SCPRPCÎV ar fi ajutat mai multe persoane să obțină permisul de conducere în urma unor bunuri materiale, informează Agerpres.