Record de precipitaţii în judeţul Constanţa. În comuna Albeşti s-au înregistrat precipitaţii de 115,5 l/mp iar la Mangalia, 96 l/mp. Meteorologii au emis cu puţin timp în urmă cod roşu de inundaţii pentru râurile mici din sudul judeţului Constanţa, care din cauza ploilor abundente pot depăşi cota de inundaţie.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este în alertă de ieri, cand s-a emis atenţionarea de cod portocaliu. Plouă torenţial, precipitaţiile fiind însoţite de descărcări electrice şi vijelii. Cantităţile uriaşe de apă au inundat aproape 50 de case şi gosopdării din sudul şi vestul judeţului, au distrus un drum comunal pe lungime de 10 kilometri, au acoperit zeci de hectare de teren agricol.
Plouă neîntrerupt şi la Constanţa, străzile sunt acoperite de ape. Din gurile de canalizare, care nu mai fac faţă şuvoaielor de apă, ţâşnesc adevărate arteziene. Staţiunea Mamaia arată sinistru, faleza, aleile, o parte din terase, sunt inundate. Vijelia a distrus mai multe panouri publicitare. Pe plajele din Constanţa, Mamaia, Costineşti şi sudul litoralului, atacate de valuri uriaşe dinspre mare şi de ploile abundente, s-au format cratere adânci.
Echipele de intervenţie de la Regia de Apă şi ISU Dobrogea acţionează de aseară in toate zonele unde sunt solicitate. Apele Române supraveghează în permanenţă digurile de apărare de la Dunăre şi lacurile al căror nivel a crescut periculos. Porturile maritime şi-au suspendat activitatea din cauza furtunii de pe mare şi a vizibilităţii reduse.