Marea Britanie schimbă foaia cu străinii. Teste COVID-19 în serie, obligatorii, la intrare. Pe banii clientului

Marea Britanie schimbă foaia cu străinii. Teste COVID-19 în serie, obligatorii, la intrare. Pe banii clientului

Începând din 15 februarie, toți pasagerii care sosesc în Marea Britanie vor trebui să facă 4 teste COVID-19. Este vorba de persoane care provin din 33 de țări aflate pe lista roșie.

Teste COVID-19 obligatorii la intrarea în Marea Britanie! Din 15 februarie, toți pasagerii care sosesc în Marea Britanie vor fi nevoiți să facă patru teste COVID-19.

Pasageri din 33 de țări aflate pe lista roșie vor sta 10 zile în carantină

Este vorba de persoane care provin din 33 de țări aflate pe lista roșie. Toți pasagerii care sosesc în Marea Britanie din aceste țări vor fi nevoiți să își facă testarea. Totalul celor 4 teste se va derula în timpul perioadei de izolare la un hotel, au anunțat oficialii britanici. 3 dintre ele se vor realiza în perioada de izolare obligatorie. Pasagerii care sosesc din țări care nu se află pe lista roșie vor rămâne 10 zile în izolare la domiciliu sau la hotel, dacă nu sunt cetățeni britanici.

Primul test al celor care sosesc în Marea Britanie se va efectua cu 72 de ore înaintea zborului.  În a doua zi de carantină, se va face obligatoriu al doilea test tip PCR. Un test realizat la jumătatea carantinei ar putea lăsa pasagerii să iasă mai devreme din perioada de izolare, daca acesta va fi negativ. Al patrulea test se va realiza în ziua a opta de carantină.

Cei care nu reușesc să facă toate cele 4 teste vor fi amendați, precizează cotidianul Daily Mail.

Teste COVID-19 obligatorii la intrarea în Marea Britanie! Costul total ar putea fi de 600 lire sterline

Nu a fost anunțat încă un cost oficial al testului COVID-19, dar în sistemul privat costă în jur de 150 lire sterline. Deci toată testarea ar putea urca la 600 de lire sterline, o sumă considerabilă.

Această inițiativă va afecta în primul rând britanicii care sosesc din străinătate. Autoritățile au dat asigurări că prin această măsură vor acoperi practic accesul verificat al tuturor celor intră în țară. Se va verifica inclusiv aducerea în țară a noilor tulpini apărute pe glob. De asemenea, gradul de trasabilitate a unor viitoare cazuri de infecție SARS-COV-2 va crește. În timpul pandemiei, guvernul din Regat a stipulat unele dintre cele drastice măsuri la frontieră din lume.

Hotelierii britanici sunt în alertă

Decizia a fost întâmpinată cu multă ostilitate de hotelieri, care au reclamat că au puțin timp la dispoziție să se pregătească pentru a primi oameni în izolare. Nu în ultimul rând, banii primiți de la stat pentru camere nu e tentant pentru unii hotelieri (80 lire sterline +TVA pe noaapte). O altă problemă este identificarea hotelurilor cu sisteme de ventilație, care reduc răspândirea virusului SARS-COV-2. În plus vor exista agenți de pază la fiecare etaj, dar și la intrare și ieșire, care vor supraveghea atent circulația celor cazați.

Urmează pașaportul de vaccinare COVID-19?

Se fac însă pași astfel ca viitorii pasageri să poată închiria o cameră în avans pentru eventualitatea în care trebuie să intre în carantină sau izolare. Toate hotelurile trebuie să aibă camera cu sisteme de aer condiționat care nu recirculă aerul. Toate testările necesare vor fi realizate la hotelurile incluse în program. Acestea vor intra într-o licitație publică ce va desemna locațiile care întrunesc toate criteriile. În total, guvernul britanic are nevoie de aproximativ 28.000 de camere de hotel.

Toate detaliile acestei inițiative vor fi anunțate săptămâna viitoare. Guvernul Regatului Unit lucrează și la un pașaport de vaccinare COVID-19, care ar permit turiștilor britanici să plece în vacanța estivală.

Sursa: Daily Mail

Ne puteți urmări și pe Google News